vineri, 14 ianuarie 2011

2011...tot nimic?


Desi nu sunt genul de crestin care isi asuma din Vechiul Testament doar binecuvantarile-(desi scrie clar ca sunt pentru poporul evreu...)- si blestemele ba! - (membrii bisericilor zicand...'frate...scrie clar...blestemele au fost pentru poporul evreu'...)- tocmai am citit una din prorociile pe care Dumnezeu le-a dat poporului evreu si cu durere in suflet pot spune ca prorocia parca e pentru Romania zilelor de astazi:

Ezechiel 22:24-31
24 „Fiul omului, spune Ierusalimului: „Eşti o ţară necurăţată şi neudată de ploaie în ziua mâniei.”
25 Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui ca să înghită sufletele ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna pe bogăţii şi lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui.
26 Preoţii lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele, şi sunt pângărit în mijlocul lor.
27 Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada, varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani.
28 Prorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înşelătoare, prorocii mincinoase. Ei zic: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!” Şi Domnul nu le-a vorbit!
29 Poporul din ţară se dedă la silnicie, fură, asupreşte pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin împotriva oricărei dreptăţi!
30 Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!
31 Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele şi le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.”

...fara cuvinte.

Toutusi...nici anul asta nu avem de gand sa ne consacram pentru Dumnezeu?...
...tot nimic?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu