miercuri, 25 martie 2009

Rugaciuni Puritane

Confesiune si Rugaciune


Doamne sfinte, am pacatuit de foarte multe ori si m-am facut vinovat de mandrie si necredinta, n-am cautat judecata Ta in cuvantul Tau, nu Te-am cautat in fiecare zi. Pacatele mele si nepocainta ma acuza, dar te laud pe Tine ca ele nu mi se vor opune, deoarece toate au fost aruncate asupra lui Hristos. Supune coruptia/pacatul meu si da-mi harul sa traiesc deasupra lor. Nu lasa ca pasiunile firii/carnii si nici dorintele mintii sa imi duca duhul in robie, ci domneste Tu peste mine in libertate si putere.
Iti multumesc Tie, care n-ai ascultat multe din rugaciunile mele. Am cerut rau si nu am, m-am rugat condus de pofte si am fost respins, am tanjit dupa egipt si mi s-a dat o salbaticie. Continua-ti lucrarea plina de rabdare, raspunzand “NU” rugaciunilor mele gresite si facandu-ma sa accept aceasta. Scapa-ma de orice dorinta falsa, orice aspiratie rea, de tot ce e impotriva legilor Tale. Iti multumesc pentru intelepciunea Ta si dragostea Ta, pentru toate actiunile de disciplinare la care sunt supus, ca ma pui cateodata in cuptor pentru a ma face aur curat si a-mi indeparta zgura.
Nici o incercare nu este prea mare a o rabda ca simtamantul pacatului. Daca m-ai lasa sa aleg sa traiesc in placeri si sa tin de pacatele mele sau sa le ard prin incercari, da-mi o jale sfanta. Elibereaza-ma de orice obicei rau, de orice acumulari ale pacatelor precedente, orice intuneca stralucirea harului Tau in mine, orice ma opreste sa-mi gasesc placerea in Tine. Atunci te voi lauda, Dumnezeu Jeshurun pentru ca m-ai ajutat sa fiu drept.

luni, 23 martie 2009

7 puncte ale doctrinei harului - C. H. SPURGEON 1883

“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.”
Romani 6:14, 15.


I. In primul rand, veti vedea ca evanghelia harului lui Dumnezeu promoveaza sfintenia adevarata in oameni prin aducerea aminte ca SALVAREA PE CARE O ADUCE ADUCE SALVAREA DE SUB PUTEREA PACATULUI. Cand predincam salvarea, unii presupun ca intelegem prin aceasta eliberarea de iad si intrarea in cer, in rai. Ea include toate acestea si rezulta in faptul acesta, insa nu aceasta este ceea ce vrem noi sa spunem. Ce vrem sa spunem prin salvare este aceasta – eliberarea din iubirea pacatului, salvarea din obiceiul de a pacatui, eliberarea de dorinta de a pacatui. Acum ascultati. Daca este asa, ca darul eliberarii de pacat este darul harului divin, in ce fel acel dar sau daruirea sa fara plata, produce pacat? Nu vad nici un asemenea pericol. Dimpotriva, spun celui ce proclama o promisiune binevoitoare de victorie asupra pacatului “Cu toata viteza – mergi incoace si incolo prin lume si spune ca Dumnezeu doreste, prin harul sau, sa salveze oamenii de la iubirea de pacat si sa ii faca creaturi noi”.
Sa presupunem ca salvarea pe care o predicam este aceasta – “voi, cei care nu ati trait in sfintenie si ati fost rai in viata puteti sa va bucurati de pacatul vostru si totusi sa scapati de pedeapsa”? aceasta ar fi daunator, intr-adevar! Insa daca ar fi urmatoarea “voi, care sunteti cei mai pacatosi, totusi, prin credinta in Domnul Isus puteti fi schimbati astfel incat sa traiti in Dumnezeu in locul slujirii lui satan si a pacatului”? – ce rau poate iesi celei mai pudice morale? De ce, intreb, sa imprastii o asemenea evanghelie! Sa o auda toata lumea, chiar daca sunt conducatori in casa Domnului ori sufera in legaturile pacatului! Spuneti-le ca Dumnezeu doreste sa innoiasca oamenii in infinitul sau har fara plata si sa ii faca creaturi noi in Isus Hristos. Pot sa reiasa consecinte rele din proclamarea libera a acestei vesti? Cu cat oamenii sunt mai rai, cu atat ne-am dori sa ii vedem imbratisand acest adevar al lui Dumnezeu, deoarece ei au cea mai mare nevoie de el!
Va spun tuturor, oricine ati fi, orice trecut ati fi avut – Dumnezeu va poate innoi conform puterii harului sau, astfel incat voi, care in fata lui sunteti ca si morti, oase uscate, sa fiti adusi la viata prin Duhul sau! Acea innoire va fi vazuta in ganduri sfinte, vorbire curate si fapte drepte spre slava lui Dumnezeu. In marea sa dragoste El a pregatit toate acestea petntru a lucra in cei care cred. De ce s-ar enerva cineva la o asemenea afirmatie? Ce poate iesi rau din ea? Sfidez pe cel mai viclean adversar in ceea ce priveste darul lui Dumnezeu pentru oameni: inimi noi si duhuri drepte, asa cum isi doreste!
II. In al doilea rand, sa nu uitam ca PRINCIPIUL DRAGOSTEI ARE MARE PUTERE ASUPRA OAMENILOR. La inceputul istoriei, natiunile visau ca crima poate fi distrusa de severitate si se bazau pe pedepse infricosatoare – insa experienta corecteaza eroarea. Stramosii nostri aveau o teama falsa, care interfereaza cu increderea ce ar trebui sa existe intre om si om. Pentru a o aboli, au contrafacut o ofensa capitala. Vai pentru crimele comise de lege! Totusi utilizarea constanta a spanzuratorii nu a fost suficienta pentru a nimici crima. Atacurile, agresivitatile s-au inmultit datorita pedepsei ce trebuia sa le nimiceasca.
Unele agresivitati aproape ca au cedat cand s-a dat pedeapsa impotriva lor. Este un fapt notabil ca oamenii, daca li se interzice ceva, chiar lucrul acela vor sa il faca, chiar daca pana atunci nici nu s-au gandit la aceasta! Legea impune supunere, insa nu o promoveaza – adesea creeaza nesupunere – si o pedeapsa prea aspra se stie ca provoaca agresivitate. Legea cedeaza, insa dragostea castiga!Dragostea in orice caz face pacatul rusinos. Daca unul fura pe un altul, ar fi destul de rau. Dar sa presupunem ca un om a furat de la prietenul sau care de multe ori l-a ajutat cand el era in nevoie? Oricine ar spune ca aceasta crima a fost cea mai dezonoranta, rusinoasa. Dragostea marcheaza/inseamna pacatul pe frunte cu un fier inrosit. Daca un om ar omori un dusman, rusinea ar fi enorma, insa daca si-ar injunghia tatal, caruia ii datoreaza viata, sau mama, de la sanul careia a supt, toti ar striga impotriva acestui monstru! In lumina dragostei, pacatul este vazut din cale afara de pacatos.
Si aceasta nu este tot. Dragostea are o mare putere de constrangere impotriva celei mai mari virtuti. Fapte la care omul nu putea fi obligat pe baza legii, omenirea le-a facut din dragoste. Un marinar s-ar supune unui act al Parlamentului? Nu, s-ar revolta indignat, fiind fortat sa isi riste viata! Insa si-ar risca-o pentru a-si salva camarazii. Aduceti-va aminte de pasajul spus de Apostol: “Pentru un om neprihanit cu greu ar muri cineva, insa pentru binefacatorul sau poate ca s-ar gasi cineva sa moara” bunatatea castiga inima si cineva este gata sa moara pentru cel bun si generous! Uitati-va cum oamenii si-au dat vietile pentru lideri puternici. Vorba unui soldat francez ranit. Cand chirurgul ii cauta glontele taind adanc, pacientul a strigat “putin mai adand si atingi numele Imparatului”, insemnand ca numele Imparatului era scris in inima lui.
In cateva instante notabile, oamenii s-au dat pe ei insisi in ghiarele mortii pentru a salva un lider pe care l-au iubit. Datoria tine scutul, insa dragostea ia forma in calea glontelui! Cine si-ar da viata pe baza legii? Dragoste este singura care nu tine la viata. Dragostea pentru Isus creeaza un eroism despre care legea nu stie nimic. In toata istoria bisericii lui Hristos, cand i-a fost fidela Domnului ei, aceasta a fost o dovada. Bunatatea, de asemenea, lucrand prin legea dragostei, a schimbat pe cei mai nevrednici si prin aceasta a dovedit ca nu este un factor al raului. De multe ori am auzit povestea soldatului care a fost degradat pana la cel mai de jos rang, batut si inchis – si totusi cu toate acestea s-a impatat si s-a comportat urat. Ofiterul commandant a zis intr-o zi “am incercat aproape totul cu acest om si nu pot sa fac nimic. Voi mai incerca ceva.” Cand a fost adus, ofiterul I s-a adresat si i-a zis “pari a fi incorigibil – am incercat totul cu tine – se pare ca nu este nici o speranta de schimbare in comportamentul tau. Sunt determinat sa vad daca inca un plan va avea efect. Desi meriti bataie si inchisoare pe termen lung, te voi ierta” omul a fost deosebit de miscat de iertarea neasteptata si nemeritata – si a devenit un soldat bun. Povestea poarta un gram de adevar – toti vedeam ca s-ar fi terminat asa! Anecdota este o dovada asa de buna ca va voi spune alta.
Un betivan s-a trezit intr-o dimineata din somnul sau de om beat cu hainele pe el asa cum s-a culcat cu o seara mai inainte. Si-a vazut singurul copil, o fiica, Millie, aducandu-I micul dejun. Venindu-si in fire, i-a zis “Millie, de ce stai cu mine?” ea a raspuns “pentru ca esti tatal meu si te iubesc” El s-a uitat la el insusi si a vazut ce creatura pilita de bautura, zdrenturoasa si buna de nimic era si i-a zis “Millie, chiar ma iubesti”? copila a plans “da, tata, te iubesc, si nu te voi parasi niciodata, pentru ca mama, cand a murit, a spus “Millie, stai langa tatal tau si roaga-te necurmat pentru el si intr-o zi se va lasa de bautura si va fi un tata bun” asa ca eu nu te voi parasi niciodata.” Nu e minunat sa adaug, asa cum spune si povestea, ca tatal lui Millie s-a lasat de batutura si a devenit un crestin? Ar fi fost si mai de remarcat daca nu ar fi facut-o! Millie a pus in aplicare harul fara plata, nu-I asa? Conform moralistilor nostrii, ea ar fi trebuit sa spuna “tata, esti o epava ingrozitoare! Am stat destul cu tine! Acum trebuie sa te las, altfel i-as incuraja si pe alti tati sa devina betivani.” La o asemena atitudine ma tem ca tatal lui Millie ar fi continuat sa bea pana ar fi ajuns in iad. Insa puterea dragostei l-a facut un om mai bun. Nu dovedeste aceasta ca dragostea nemeritata are o influenta imensa spre bine?
Ascultati o alta poveste – in timpurile stravechi ale persecutiei, la Londra traia un om care se temea de Dumnezeu si mergea la intalnirile secrete ale sfintilor. Langa el locuia un cizmar sarac care era de multe ori ajutat de negustor. Insa saracul era un incapatanat si, fara pic de recunostinta, sperand la recompense, a dat o informatie impotriva prietenului sau binevoitor referitor la religia sa. Negustorul ar fi murit ars pe rug datorita acestei acuzatii daca nu ar fi gasit o cale de scapare. Intorcandu-se acasa, omul ranit nu si-a schimbat comportamentul plin de generozitate fata de cizmarul perfid, dimpotriva, a fost mai ca niciodata! Cizmarul era totusi intr-o dispozitie proasta si incerca sa il evite pe omul bun cu toata puterea lui, fugind la apropierea acestuia. Intr-o zi a fost obligat sa il intalneasca fata in fata si crestinul l-a intrebat cu blandete “de ce ma ocolesti? Eu nu sunt dusmanul tau. Stiu tot ce ai facut ca sa ma ranesti, dar n-am avut nici un gand rau impotriva ta. Te-am ajutat si vreau sa te ajut cat traiesc, dar hai sa fim prieteni.” Te miri ca au dat mana? Te-ai mira daca cu mult timp in urma saracul ar fi fost gasit la intalnirea reformatorilor? Toate asemenea anecdote se bazeaza pe faptul ca harul are o putere ciudata de convingere care duce oamenii la bunatate – incingandu-i cu cingatori ale dragostei si legaturi omenesti! Dumnezeu stie ca oamenii, cat sunt de rai, cheia inimilor lor se spanzura pe cuiul dragostei. El stie ca bunatatea sa atotputernica, desi de multe ori zadarnicita, la urma va triumfa! Cred ca am dovedit punctul meu de vedere. Trebuie sa mergem mai departe.
III. Nu exista nici o teama in aceea ca doctrinele harului vor duce la pacat deoarece OPERATIILE LOR SUNT CONECTATE DE O REVELATIE SPECIALA A RAULUI PACATULUI. Pacatul este facut sa fie deosebit de amar ianinte de a fi iertat sau cand este iertat. Cand Dumnezeu are de-aface cu un om avand in vedere spalarea de pacatele sale si sa-l faca copilul Sau, de obicei il face sa vada caile sale rele in toata hainatatea lor. Il face sa priveasca pacatul fix, pana cand striga ca si David “pacatul meu sta necurmat inaintea mea!” in cazul meu, cand am fost sub condamnarea pacatului, nici un obiect imbucurator nu mi-a atras privirea – sufletul meu a vazut doar intuneric si ispita oribila. Parea ca mi s-au vopsit oribil irisii ochilor! Vina, ca un sambelan necrutator, a tras perdelele patului meu ca eu sa nu ma pot odihni, ci anticipam mania ce va veni. Simteam ca l-am ofensat pe Dumnezeu si ca acesta era cel mai groaznic lucru pe care l-ar putea face o fiinta umana. Relatia mea cu Creatorul era stricata, relatia mea cu universul era stricata – m-am blestemat pentru totdeauna – si m-am mirat ca nu am simtit imediat viermele care nu moare cum roade. Chiar acum vederea pacatului ma emotioneaza ingrozitor. Orice om sau femeie care a trecut prin aceasta stare sau prin orice asemanator acesteia, va simti o adanca oroare fata de pacat. Unui copil care s-a ars ii este teama de foc. “Nu”, zice pacatosul ispititorului “tu m-ai inselat o data si eu m-am desteptat in consecinta, dar nu-mi voi face iarasi iluzii. Eu am fost eliberat, ca un incendiu de ardere si nu ma pot intoarce la foc.” Prin har suntem facuti constienti de pacat. Uram atat pacatul, cat si placerile sale imaginare. L-am extermina cu cea mai mare placere din natura noastra. Este un lucru acuzator, asa cum Amalec a fost pentru Israel. Daca tu, prietene, nu detesti fiecare lucru pacatos, ma tem ca inca esti in amaraciune, deoarece unul din roadele Duhului este iubirea sfinteniei si scarba fata de orice cale rea/falsa. O experienta adanca interioara ii interzice copilului lui Dumnezeu sa pacatuiasca – el a stiut in el insusi judecata si condamnarea, de aceea pentru el este un lucru scarbos. Intre samanta aleasa si copiii diavolului exista o dusmanie temuta si nesfarsita – de aceea teama ca se va abuza de har este pazita din abundenta.
IV. Amintiti-va, de asemena, ca omul iertat nu doar ca este impotriva pacatului prin pocainta, dar ORICE OM CARE GUSTA DIN HARUL SALVATOR AL LUI DUMNEZEU DEVINE O CREATURA NOUA IN ISUS HRISTOS. Acum, daca doctrinele harului pot fi periculoase in mainile unui om de rand, totusi, ele nu sunt la fel in mainile unuia care impulsionat de Duhul lui Dumnezeu si facut o faptura noua dupa asemanarea lui Dumnezeu. Duhul Sfant vine peste cel ales si il transforma – ii este indepartata ignoranta, emotiile ii sunt schimbate, felul sau de intelegere este luminat, vointa lui este supusa, dorintele ii sunt redefinite, viata lui este schimbata – de fapt este un nou-nascut / nascut din nou, caruia toate lucrurile i s-au facut noi. Aceasta schimbare/transformare in scriptura este comparata cu invierea din morti la o creatie noua si o nastere din nou. Acest proces se intampla in orice om care devine sau se face partas harului lui Dumnezeu. “trebuie sa va nasteti din nou” i-a spus Isus lui Nicodim, iar oamenii sfinti sunt nascuti din nou! Cineva a zis “daca as crede ca as fi salvat pentru eternitate, as trai in pacat.” Poate ca ai trai – dar daca ai fi innoit in inima ta, n-ai face-o! “dar”, va zice cineva, ”daca as crede ca Dumnezeu m-a iubit mai inainte de intemeierea lumii si datorita acestui fapt as fi salvat, m-as invarti doar in pacat”. Poate ca tu si diavolul ati face acest lucru, insa copiii nou-nascuti ai lui Dumnezeu nu au aceasta natura! Pentru ei, harul din abundenta al Tatalui este o legatura a dreptatii pe care niciodata nu se gandesc sa o rupa – ei simt convingerile/legaturile dulci ale multumirii sfinte si doresc sa se sfinteasca in teama de Domnul. Toate fiintele traiesc conform naturii lor si omul innoit practica instinctele sfinte ale mintii sale innoite! Tanjind dupa sfintenie, luptand impotriva pacatului, lucrand pentru a fi sfant in toate lucrurile, omul innoit isi pune toata puterea in slujba a ceea ce este curat si perfect. O inima noua e diferenta! Cu o noua natura, toate tendintele merg intr-o alta directive si binecuvantarile dragostei atotputernice nu mai implica nici un risc, ci sugereaza cele mai inalteaspiratii!
V. Una dintre cele mai mari asigurari pentru sfintirea celui iertat este in felul de CURATIRE PRIN ISPASIRE. Sangele lui Isus sfinteste si iarta. Acest pacatos cunoaste ca iertarea sa fara plata l-a costat viata pe cel mai bun prieten al sau si, pentru salvarea sa, fiul lui Dumnezeu insusi a suferit in agonie pana ce sudoarea s-a facut ca stropii mari de sange si a murit parasit de Dumnezeul sau. Acest fapt duce la o pocainta sfanta de pacat cand pacatosul priveste la Domnul pe care l-a pironit pe cruce. Dragostea fata de Isus arde in pieptul pacatosului iertat, deoarece Domnul este izbavitorul lui, fapt pentru care simte o indignare arzanda impotriva raului criminal al pacatului. Pentru el orice fel de rau/pacat este detestabil/odios de vreme ce este stropit cu sangele salvatorului. Cand pacatosul care se pocaieste aude strigatul “Eloi, Sabachthani!” el este inspaimantat la gandul ca unul atat de curat si bun a fost parasit de cer din pricina pacatului pe care l-a purtat in locul poporului sau. De la moartea lui Isus mintea trage concluzia ca pacatul este din cale-afara de pacatos in ochii lui Dumnezeu – deoarece daca justitia eterna nu a crutat chiar pe preaiubitul Isus cand pacatul era asupra lui, cu cat mai putin ca cruta ea oamenii vinovati? Trebuie sa fie ceva de nedescris plin de otrava care l-a facut chiar pe Isus cel sfant sa sufere atat de cumplit! Nimic nu poate fi imaginat sa aibe mai multa putere asupra mintilor ce au primit harul decat imaginea unui salvator crucificat, denuntand pacatul prin toate ranile sale – si prin fiecare picatura de sange. Cum? Sa traiesc in pacatul care l-a strapuns pe Isus? Sa gasesc placere in ceea ce l-a omorat? Sa ma distrez cu ceea ce a pus Gloria sa la pamant? Imposibil! Astfel vedeti ca darurile harului fara plata, cand sunt inmanate de o mana strapunsa, niciodata nu pot sugera permisivitatea proprie in pacat, ci chiar opusul acesteia.
VI. In al saselea rand, un om care se face partas harului divin si primeste noua natura este pe vecie dupa aceea UN PARTAS AL AJUTORULUI ZILNIC AL DUHULUI SFANT AL LUI DUMNEZEU. Dumnezeu Duhul Sfant binevoieste sa locuiasca in strafundul fiecarui om pe care Dumnezeu l-a salvat prin harul sau. Nu este acesta un ajutor minunat de sfintire? Prin ce alt process pot oamenii sa fie pastrati mai bine de pacat decat avand pe Duhul Sfant insusi care sa locuiasca impreuna in inima lor? Duhul dintotdeauna binecuvantat ii indruma pe credinciosi sa se roage mai mult – si ce putere de sfintire se gaseste in copilul salvat care vorbeste cu tatal sau ceresc! Omul ispitit se retrage in camaruta sa, isi varsa durerea inaintea lui Dumnezeu, priveste spre ranile insangerate ale salvatorului sau si revine puternic, sa reziste ispitei. Cuvantul divin, de asemenea, cu promisiunile si perceptiile sale, este o sursa negresita de sfintire. Daca nu ne-am scalda zilnic in fantana sfanta a puterii vesnice, foarte curand am slabi si am sovai – insa partasia cu Dumnezeu ne innoieste fortele pentru a lupta impotriva pacatului. Cum este posibil ca doctrinele harului sa sugereze pacatul oamenilor ce in mod constant se apropie de Dumnezeu? Omul innoit este de asemenea, prin Duhul lui Dumnezeu, impulsionat in constiinta sa, astfel ca lucrurile care inainte nu ii pareau a fi pacatoase, le vede intr-o lumina mai clara si, in mod consecvent, sunt condamnate. Stiu ca anumite chestii sunt pacat pentru mine azi, care acum 10 ani nu mi se pareau a fi pacat – eu sunt incredintat ca judecata mea/modul meu de gandire a fost curatat din ce in ce mai mult de orbirea pacatului. Constiinta normala este impietrita, insa cea sfintita devine din ce in ce mai delicate pana ce, in cele din urma, devine atat de delicata ca o rana proaspata. El, care are cel mai mult har, este cel mai constient de nevoia sa de mai mult har. Sfintilor le este cel mai adesea teama sa faca un pas dupa celalalt de teama sa nu greseasca. N-ati simtit aceasta teama sfanta, aceasta grija sfanta? Astfel Duhul Sfant te previne sa nu schimbi libertatea ta crestineasca in imoralitate sau sa indraznesti sa iei harul lui Dumnezeu ca dovada a prostiei! Apoi, in plus, Duhul cel bun ne conduce intr-o comuniune mai inalta si mai sfanta cu Dumnezeu – si eu infrunt orice om pentru a trai pe munte cu Dumnezeu si apoi sa vin jos si sa nu traiesc ca oamenii lumii! Daca ai mers pe aripile gloriei si ai vazut pe Rege in toata frumusetea sa, pana cand lumina infatisarii sale a devenit raiul tau, nu poti fi multumit cu perspectiva sumbra si intunecimea corturilor slabiciunii! Sa minti, sa inseli, sa te prefaci asemenea oamenilor din lume, nu te va mai caracteriza. Esti dintr-o alta rasa si vorbirea ta este deasupra lor – “vorbirea te da de gol”. Daca faci astfel, intr-adevar, traiesti cu Dumnezeu, parfumul palatelor de fildes va fi deasupra ta si oamenii vor sti ca ai fost in alta companie decat a lor. Daca copilul lui Dumnezeu greseste, oricat de mult sau de putin, el pierde, intr-o masura, dulceata comuniunii sale si doar cand umbla atent cu Dumnezeu se bucura de partasia deplina, astfel incat aceasta ridicare sau coborare in comuniune devine un fel de disciplinare parental/parinteasca in casa Domnului. Nu avem nici o curte de justitie cu judecator, insa avem o casa cu un Tata, zambetul sau si nuiaua sa! Nu ducem lipsa de ordine si disciplina in familia dragostei, deoarece Tatal nostru se poarta cu noi ca si cu niste fii. De aceea, intr-o mie de feluri, tot pericolul presupunerii noastre despre harul lui Dumnezeu este efectiv indepartat.
VII. INTREAGA RIDICARE A OMULUI CARE ESTE FACUT PARTAS HARULUI LUI DUMNEZEU este de asemenea un mijloc de protectie impotriva pacatului. Indraznesc sa afirm ca, desi poate fi controversata, omul care crede doctrinele glorioase ale harului este de obicei superior cu mult fata de persoana care nu are nici o opinie referitoare la aceasta problema. La ce se gandesc cei mai multi oameni? Paine si unt, chiria la casa si haine. Insa oamenii care iau in conisderare doctrinele evengheliei cugeta la legamantul vesnic, predestinare, dragostea neschimbata, chemare, Dumnezeu in Isus Hristos, lucrarea Duhului, justificare, sfintire, adoptie si alte asemenea teme nobile! De ce? Este o inviorare doar sa arunci o privire asupra catalogului acestor adevaruri ale lui Dumnezeu! Altii sunt asemenea copiilor care se joaca cu o gramada mica de nisip pe malul marii. Insa credinciosul in harul fara plata umbla printre dealuri si munti! Temele de gandire zidesc munti in jurul lui, Alpii, Alpii! Statutul mental al omului se ridica impreuna cu imprejmuirile sale si devine un ganditor, capatand un caracter sublim. Acesta nu este putin lucru pentru ceva atat de vrednic a se injosi ca intelectul uman! Atata timp cat eliberarea de viciile umane si poftele degradante este promovata in acest fel, afirm ca nu este putin lucru! Lipsa de gandire este mama prolifica a pacatului! Este un semn de speranta cand mintile incep sa colinde printre adevarurile semete ale lui Dumnezeu. Omul care a fost invatat sa se gandeasca la Dumnezeu, nu va fi asa repede gata sa pacatuiasca cum va fi cel a carui minte este ingropata sub carnea/firea sa. Omul acum a obtinut o viziune diferita a sinelui fata de aceea care l-a facut sa isi piarda timpul cu ideea ca nu exista nimic mai bun pentru el decat sa se bucure cat mai poate. El zice “eu sunt unul dintre copiii alesi ai lui Dumnezeu, hotarat/predestinate a-I fi copil, mostenitor impreuna cu Isus Hristos! Sunt pus de-o parte pentru a fi rege si preot in Dumnezeu, deci nu pot fi pacatos, nesfant, nici sa traiesc pentru a atinge scopurile commune ale vietii”. El ridica obiectivul convingerii sale – el nu poate trai pentru el insusi, deoarece nu este al lui – el este cumparat cu un pret. Acum el locuieste in prezenta lui Dumnezeu si viata pentru el este reala, importanta si sublima! Nu ii pasa sa adune aur cu grebla de gunoi a celui lacom, deoarece el este vesnic si trebuie sa caute castigurile vesnice. Simte ca este nascut pentru scopuri divine si cere “doamne, ce vrei sa fac?” simte ca Dumnezeu l-a iubit atat de mult, incat dragostea lui sa poata curge inspre altii. Atunci cand Dumnezeu alege un singur om, alegerea aceasta produce ceva asupra tuturor celorlalti – el alege un Iosif pentru ca o intreaga familie, natiune, nu, o intreaga lume sa fie tinuta in viata cand foametea a frant toiagul painii. Fiecare dintre noi suntem ca o lumina aprinsa care sa lumineze in intuneric si sa aprinda si alte lampi. Asupra omului salvat prin har se ingramadesc noi sperante. Sufletul sau vesnic se bucura de licaririle vesniciei. Asa cum Dumnezeu l-a iubit pentru o vreme, el crede ca aceeasi dragoste il va binecuvanta in vesnicie. El stie ca salvatorul sau traieste si ca in vremurile ce vor veni il va sustine, de aceea nu ii este teama de viitor. Chiar daca aici jos incepe sa cante cantarile ingerilor, deoarece sufletul sau cerceteaza de departe zorile gloriei ce se va arata! De aceea cu inima vesela si pasi usori el merge inainte inspre viitorul necunoscut, vesel ca inspre o petrecere de nunta! Este aici vreun pacatos, unul vinovat, care nu are nici un merit, nu cere mila orice-ar fi? Este cineva care doreste sa fie salvat de harul fara plata al lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos? Atunci da-mi voie sa-ti spun, pacatosule, nu este nici un cuvant in cartea lui Dumnezeu impotriva ta, nici o linie sau o singura silaba, ci totul este in favoarea ta! “aceasta este o declaratie de credinta, demna de a fi deplin acceptata, ca Isus Hristos a venit in lume ca sa salveze pe cei pacatosi”, chiar pe cel mai mare dintre ei! Isus a venit in lume sa te salveze pe tine! Doar crede in El si odihneste-te in El! Iti voi spune ce lovitura vei da in Hristos dintr-o data – este gandul dragostei sale nemaipomenite! Un fiu destrabalat a adus intristare tatalui sau. L-a furat si l-a facut de rusine si, in cele din urma, cu durere si-a pogorat perii albi in mormant. A fost un fiu oribil si nenorocit – nimeni altul nu a putut fi atat de pacatos! In orice caz, acest fiu a luat parte la inmormantarea tatalui sau si a ramas sa asculte citirea testamentului. Probabil ca acesta a fost motivul principal pentru care era acolo. In mintea lui credea ca tatal sau desigur i-a taiat dreptul – si dorea sa faca viata grea celorlalti membrii ai familiei. Spre surprinderea lui, pe cand se citea testamentul, era ceva de genul – “cat despre fiul meu Richard, desi intr-un mod ingrozitor mi-a risipit averea; si desi adesea mi-a intristat inima, vreau sa stie ca inca il consider fiul meu iubit, fapt pentru care, ca semn al dragostei mele nepieritoare, ii las aceeasi parte de avere ca tuturor fratilor lui.” A parasit camera. Nu putea suporta. Iubirea surprinzatoare a tatalui sau l-a coplesit! A venit la executorul judecatoresc urmatoarea dimineata si a zis: “sigur n-ati citit corect” “ba da, am citit corect. Uite, aici scrie” “atunci” a zis el “sunt gata sa ma blestem ca l-am intristat pe dragul meu tata batran. O, de-as putea sa-l aduc inapoi!” Dragostea s-a nascut in acea inima printr-o mnifestare neasteptata a dragostei. Cazul tau nu este oare similar? Domnul nostru Isus Hristos a murit, dar El a lasat scris in testamentul sau ca cei mai mari dintre pacatosi sunt scopul alegerii sale pline de mila! Murind, El s-a rugat “Tata, iarta-i”.
Inviat, El mijloceste pentru pacatosi. El se gandeste intotdeauna la pacatosi – obiectivul sau maret este salvarea lor. Sangele Lui este pentru ei. Dreptatea Lui este petnru ei. Raiul sau este petnru ei! Veniti, voi, cei vinovati si primiti mostenirea! Intindeti mana credintei si luati-va partea! Incredeti-va in Isus cu sufletul vostru si El va va salva! Dumnezeu sa va binecuvanteze. Amin.

miercuri, 18 martie 2009

Doctrina Harului Nu duce la păcat -C. H. SPURGEON

Livrat in dimineata Domnului , august 19 , 1883 - C. H. SPURGEON


“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.”
Romani 6:14, 15.


Sambata trecuta dimineata am incercat sa arat ca substanta si esenta adevaratei evanghelii este doctrina harului lui dumnezeu – care, de fapt, daca scoti harul lui Dumnezeu din evanghelie, ai scos viata si nu mai ramane nimic demn de a fi predicat, crezut sau pentru care sa lupti. Harul este sufletul, miezul evangheliei – fara el evanghelia este moarta. Harul este muzica evangheliei – fara el evanghelia tace. De asemenea m-am straduit sa expun doctrina harului in propozitii scurte, invatand ca Dumnezeu trateaza cu pacatosii pe temelia milei pure – gasindu-i vinovati si condamnati, da iertare gratuita, in dar, neconditionand-o de caracterul trecut ori de alte fapte bune ce pot fi anticipate. Miscat doar de mila, El a conceput un plan pentru salvarea lor de pacat si de consecintele lui – un plan in care harul este aspectul principal.
Din darul fara plata pe care l-a oferit prin moartea fiului sau preaiubit, o ispasire prin care mila sa poate fi pe drept stavilita. El ii accepta pe toti aceia care isi pun increderea in rascumpararea aceasta, selectand credinta ca modalitate de salvare, ca totul sa fie prin har. In aceasta El actioneaza dintr-un motiv ce se gaseste in El insusi si nu pentru ceva ce s-ar gasi in modul de comportament al pacatosului – present, trecut sau viitor. Am incercat sa arat ca acest har al lui Dumnezeu curge inspre pacatos si isi incepe lucrarea in el atunci cand in el nu mai este nimic bun – lucreaza in el binele – si continua aceasta lucrare pana ce manifestarea harului este completa si credinciosul este primit in Gloria pentru care a fost creat.
Harul incepe sa salveze si persevereaza pana ce totul este gata. De la inceput la sfarsit, de la A la Z-ul alfabetului ceresc, totul in mantuire este prin har si doar prin har! Totul este gratuit, nimic prin merit. “caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta; si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” ” Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă”
De indata ce aceasta doctrina este prezentata in mod clar, oamenii incep sa ii gaseasca nod in papura. Este tinta la care trage logica firii pamantesti, a carnii. Mintilor neinnoite nu le-a placut-o niciodata – este prea umilitoare pentru mandria umana, tratand cu usurinta nobilitatea naturii umane. Ca oamenii trebuie sa fie salvati prin mila divina; ca ei trebuie, ca si criminalii condamnati, sa primeasca iertare prin manifestarea prerogativului regelui sau altfel sa piara in pacatele lor, este o invatatura pe care nu o pot suferi!
Dumnezeu singur este slavit in suveranitatea milei sale – pacatosul nu poate face nimic mai bun decat cu umilinta sa atinga sceptrul de argint si sa accepte favoarea nemeritata doar pentru ca Dumnezeu vrea sa o dea! Acest lucru nu este placut marilor minti ale filozofilor vremii noastre si filacteriilor largi ale moralistilor nostril, fapt pentru care ei se retrag si lupta impotriva imperiului harului. Imediat omul neinnoit cauta artileria cu care sa lupte impotriva evangheliei harului lui Dumnezeu! Si una dintre cele mai mari arme pe care le-a adus este declaratia ca doctrinele harului lui Dumnezeu trebuie sa conduca la caracter licentios! Daca marii pacatosi sunt salvati in mod liber, atunci oamenii vor fi gata sa devina mari pacatosi – si daca da, atunci cand harul lui Dumnezeu regenereaza un om, ramane cu el, atunci oamenii vor deduce ca pot trai cum doresc si totusi sa fie salvati.
Aceasta este obiectia repetata in mod constant pe care am auzit-o pana cand m-a ingrijorat cu sunetul sau gol si fals. Aproape ca sunt rusinat sa trebuiasca sa dezmint un argument asa de lamentabil! Ei indraznesc sa afirme ca oamenii isi vor lua libertatea de a fi vinovati pentru ca Dumnezeu este binevoitor, milostiv! Si nu ezita sa afirme ca daca oamenii nu sunt salvati prin faptele lor, vor ajunge la concluzia ca propria conduita este indiferenta si ca pot la fel de bine sa pacatuiasca, ca harul sa se inmulteasca! In dimineata aceasta doresc sa vorbesc putin despre aceasta notiune, deoarece in parte este o mare gresala si in parte o mare minciuna. In parte este o gresala deoarece decurge dintr-o neintelegere. Si in parte este o minciuna, deparece oamenii stiu mai bine sau ar putea sti mai bine daca sunt satisfacuti.
Incep prin a admite ca costul nu este lucru putin. Foarte probabil, daca am merge incoace si incolo prin tara si am spune “Cel mai mare dintre pacatosi poate fi iertat crezand in Isus Hristos, deoarece Dumnezeu arata mila celui mai degradat dintre degradati” atunci pacatul va parea un lucru ieftin. Daca vom striga peste tot “Veniti, pacatosilor, veniti si fiti bineveniti, si primiti pe loc iertare fara plata prin harul suveran al lui Dumnezeu”, probababil ca unii vor raspunde: “Lasa-ne sa pacatuim fara incetare, deoarece foarte usor putem obtine iertare”. Insa ceea ce pare a fi probabil nu este sigur! Ba dimpotriva, improbabilul si neasteptabilul adesea se intampla. Referitor la influenta morala, nimic nu este mai amagitor decat teoria. Caile mintii umane nu pot fi scrise cu creionul sau desenate cu compasul – omul este o fiinta singular.
Chiar si ceea ce este logic nu este intotdeauna inevitabil, deoarece mintile oamenilor nu sunt guvernate de regulile de la scoala. Eu cred in concluzia ca ceea ce i-ar duce pe oameni sa pacatuiasca ar fi ca harul domneste si nu este logica, dar se intampla contrariul – si speculez ca de fapt oamenii nedumnezeiesti, ca regula, nu iau harul lui Dumnezeu ca o scuza pentru pacatul lor! Ca regula, ei sunt prea indiferenti ca sa le pese de motive! Si chiar daca au o scuza, de cele mai multe ori este neintemeiata si superficiala. S-ar putea sa existe cativa oameni cu minti perverse care sa fi folosit acest argument, insa nu se iau in calcul traznitii cu intelegere decazuta. Eu suspectez ca in orice caz in care asemenea judecata a fost primordiara, a fost mai mult un pretext si in nici un caz o pledoarie care sa satisfaca constiinta pacatosului.
Daca oamenii se scuza, in general o fac intr-o maniera voalata, deoarece cei mai multi dintre ei ar fi rusinati sa declare argumentul in termini plenary. Ma intreb daca diavolul ar fi gasit rezonabil astfel: “Dumnezeu este plin de mila, de aceea haideti sa fim si mai pacatosi”. Este asa de diabolic, o interferenta cu care nu vreau sa ii incarc pe urmasii mei, chiar daca oponentii nostrii moralisti nu ezita sa se degradeze! Bineinteles, nici o fiinta inteligenta nu se poate convinge pe sine insasi ca bunatatea lui Dumnezeu este un motiv de a-l ofensa mai mult ca niciodata! Nebunia morala produce mod de gandire ciudat, insa incredintarea mea este ca foarte rar oamenii considera harul lui Dumnezeu ca fiind un motiv pentru pacat. Ceea ce pare atat de probabil la prima vedere nu mai este asa cand faci o analiza.
Am admis ca cativa oameni au schimbat harul lui Dumnezeu intr-o lasivitate, insa sunt sigur ca nici unul nu se va opune nici unei doctrine pe baza uzantei intr-un mod pervers a acesteia. Nu poate fi pervertit orice adevar al lui Dumnezeu? Este o singura doctrina a scripturii ale carei maini lipsite de har sa nu fie intoarse in stricaciune? Nu este o ingeniozitate aproape infinita a oamenilor slabi de a face rau din bine? Daca am condamna un adevar din pricina comportamentului gresit al indivizilor care declara ca il cred, am fi gasiti condamnandu-L pe Domnul nostru Insusi pentru ceea ce a facut Iuda – si credinta noastra sfanta ar muri in mainile renegatilor si ipocritilor!
Haideti sa actionam ca niste oameni rationali. Nu trebuie sa credem ca funiile sunt rele deoarece niste creaturi nebune s-au spanzurat cu ele! Nici nu cerem ca articolele Scheffield sa fie distruse pentru ca uneltele taioase sunt instrumentele criminalilor! S-ar putea parea probabil ca doctrina harului fara plata sa fie facuta o licenta pentru pacat, insa o mai buna achitare a curiosilor mintii umane ar corecta notiunea. Asa cum este natura umana de decazuta, inca este umana, de aceea nu primeste cu bunavointa anumite forme de rau – asa cum, de ex nerecunostinta umana. Nu prea este uman sa faci tot mai multe rele celui care iti intoarce continuu lucruri bune.
Cazul imi aduce aminte de o istorioara despre sase baieti care aveau tati severi, obisnuiti a-i bate zdravan la fiecare pas din viata lor. Un alt baiat a fost cu ei, iubit de parinti, fapt cunoscut de ceilalti. Acesta a venit la o intalnire unde s-a pus la cale furtul dintr-o livada. Toti erau nerabdatori, cu excetia tanarului care nu a fost de accord cu propunerea. Unul dintre ei a strigat: “Nu trebuie sa-ti fie frica! Daca tatii nostrii ne prind, ne vor omori, insa tatal tau nu va pune mana pe tine”. Baiatul a raspuns “si credeti ca din pricina ca tatal meu este asa de bun cu mine voi face lucruri rele pentru a-l intrista? Nu voi face asa ceva tatalui meu! Este asa de bun cu mine ca nu pot sa il necajesc.”
S-ar parea ca argumentul celorlalti baieti nu a fost destul de convingator pentru celalalt – concluzia opusa era cea logica si evident avea greutate. Daca Dumnezeu este bun cu cei care ii slujesc, unii oameni vor pacatui, insa exista si altii mai nobili pe care bunatatea lui Dumnezeu ii duce la pocainta. Ei scornesc argumentul infiorator ca cu cat este mai iubitor Dumnezeu, cu atat putem noi sa fim mai razvratiti – si ei cred ca este un lucru rau sa te razvratesti impotriva Dumnezeului Bunatatii. Apropo, nu pot sa nu observ ca am cunoscut personae care nu admiteau influentarea a Doctrinelor harului care nu erau deloc calificate datorita moralului propriu sa judece acest subiect! Moralistii trebuie sa fie slabi daca persoane imorale devin pazitorii acestora!
Doctrina justificarii prin credinta este atacata frecvent ca fiind injurioasa si imorala. Un ziar a citat cu catva timp in urma un vers dintr-un imn popular -
Tu, care muncesti din greu si te ingrijorezi,
De ce te trudesti in asemenea hal?
Inceteaza-ti faptele; totul a fost déjà facut
Cu mult timp inainte, cu mult timp inainte!
’Pana la Isus’ tine-te de munca
Printr-o simpla credinta,
Fapta este o chestiune mortala,
Facand ajungi in iad.
(traducere libera)
Aceasta este o invatatura rautacioasa stilata! Cand am citit articolul, am simtit un interes adanc in acest corector al lui Luter si Pavel si m-am intrebat cat de mult a baut pentru a-si ridica mintea spre o asemenea inaltime a cunoasterii teologice! Am vazut oameni pledand impotriva doctrinelor harului pe motivul ca ei nu au promovat moralitatea, carora le-as fi putut raspunde “Ce are moralitatea a face cu tine sau cu aceasta?” Acesti cautatori de fapte bune nu sunt prea des infaptuitorii lor! Lasati legalistii sa priveasca inspre propriile maini si limbi – si lasati evanghelia harului si avocatii ei sa raspunda pentru ei insisi!
Privind inapoi in istorie, vad in paginile ei o negare a calomniei des repetate. Cine indrazneste sa sugereze ca oamenii care au crezut in harul lui Dumnezeu au fost pacatosi mai mari decat alti pacatosi? Cu toate greselile lor, acei oameni care au aruncat cu pietre in ei vor fi putini daca mai intai se dovedesc a avea un caracter mai ales decat ei, cand au fost acestia plini de vicii sau aparatorii nedreptatii? Esenta istoriei Englezesti cand aceasta doctrina a fost foarte puternica in tara – care au fost oamenii care au tinut aceste doctrine cu cea mai mare tarie? Oameni ca Owen, Charnock, Manton, Howe! Si nu ezit sa il adaug si pe Oliver Cromwell! Ce fel de oameni au fost acestia? Au intervenit pentru cineva judecat? Au inventat o carte de sport pentru diversiuni de sabat?
Orice istoric va va spune ca cea mai mare gresala a acestor oameni in ochii dusmanilor lor a fost ca erau prea precisi pentru generatia in care au trait – asa ca i-au numit Puritani si i-au condamnat ca sustineau o teologie trista! Domnilor, daca era inegalitate in tara in acea perioada, se gasea datorita grupului teologic care predica salvarea sau mantuirea prin fapte! Domnii cu buclele lor femeiesti si par parfumat, care erau avocatii salvarii prin fapte, toti se ocupau cu dorinta, pledand pentru meritele umane!
Insa oamenii care au crezut doar in har erau altfel. Ei nu se aflau in incaperile chefliilor si a jucausilor! Dar unde erau ei? Ii puteai gasi pe genunchi plangand la Dumnezeu pentru ajutor in ispita si in perioade de persecutie ii puteai gasi in inchisoare, suferind bucurosi pierderea tuturor lucrurilor pentru adevar de dragul lui Dumnezeu! Puritanii au fost cei mai sfinti oameni de pe fata pamantului! Sunt oamenii atat de ilogici incat sa ii denumeasca dupa puritatea lor si totusi sa spuna ca doctrina lor duce la pacat? Nici nu este o instanta rezervata – aceasta a puritanismului – istoria confirma regula si cand se spune ca aceste doctrine vor duce la pacat, eu fac apel la fapte, si las profetii sa raspunda. Daca vrem sa vedem vreodata o Anglie pura si sfanta, trebuie sa avem o Anglie evanghelizata! Daca vrem sa punem de-o parte bautura si raul social, trebuie sa fie prin proclamarea harului lui Dumnezeu!
Oamenii trebuie sa fie iertati de harul lui Dumnezeu, innoiti de harul lui Dumnezeu, transformati de harul lui Dumnezeu, sfintiti de harul lui Dumnezeu si pastrati de harul lui Dumnezeu! Si cand acest lucru se intampla, va rasari epoca de aur! Insa atata timp cat ei abia sunt invatati datoria pe care o au si sunt lasati sa si-o faca ei insisi cu puterea lor, este munca in zadar! Pe un cal mort poti sa il bati mult si bine ca sa il faci sa se miste – trebuie sa pui viata in el, altfel bataia ta va da gres. Sa-I inveti pe oamenii fara picioare sa mearga este munca insuficienta – si la fel este si instruirea in morala inainte ca harul sa dea o inima care sa iubeasca sfintenia! Numai evanghelia da omului motiv si putere si de aceea trebuie sa privim la ea ca la adevaratul reformator al oamenilor!
Cat voi avea putere in dimineata aceasta ma voi lupta cu obiectiile inaintea dvs. Doctrinele harului, intregul plan de salvare prin har, sunt cele care promoveaza cel mai mult sfintenia. Ori de unde ar veni, ne ajuta sa spunem “Doamne fereste” intrebarii “sa pacatuim pentur ca suntem sub har si nu sub lege?” as vrea sa aduc o lumina clara asupra acestui lucru. As vrea sa va atrag atentia la cateva 6 sau 7 puncte.
I. In primul rand, veti vedea ca evanghelia harului lui Dumnezeu promoveaza sfintenia adevarata in oameni prin aducerea aminte ca SALVAREA PE CARE O ADUCE ADUCE SALVAREA DE SUB PUTEREA PACATULUI. Cand predincam salvarea, unii presupun ca intelegem prin aceasta eliberarea de iad si intrarea in cer, in rai. Ea include toate acestea si rezulta in faptul acesta, insa nu aceasta este ceea ce vrem noi sa spunem. Ce vrem sa spunem prin salvare este aceasta – eliberarea din iubirea pacatului, salvarea din obiceiul de a pacatui, eliberarea de dorinta de a pacatui. Acum ascultati. Daca este asa, ca darul eliberarii de pacat este darul harului divin, in ce fel acel dar sau daruirea sa fara plata, produce pacat? Nu vad nici un asemenea pericol. Dimpotriva, spun celui ce proclama o promisiune binevoitoare de victorie asupra pacatului “Cu toata viteza – mergi incoace si incolo prin lume si spune ca Dumnezeu doreste, prin harul sau, sa salveze oamenii de la iubirea de pacat si sa ii faca creaturi noi”.
Sa presupunem ca salvarea pe care o predicam este aceasta – “voi, cei care nu ati trait in sfintenie si ati fost rai in viata puteti sa va bucurati de pacatul vostru si totusi sa scapati de pedeapsa”? aceasta ar fi daunator, intr-adevar! Insa daca ar fi urmatoarea “voi, care sunteti cei mai pacatosi, totusi, prin credinta in Domnul Isus puteti fi schimbati astfel incat sa traiti in Dumnezeu in locul slujirii lui satan si a pacatului”? – ce rau poate iesi celei mai pudice morale? De ce, intreb, sa imprastii o asemenea evanghelie! Sa o auda toata lumea, chiar daca sunt conducatori in casa Domnului ori sufera in legaturile pacatului! Spuneti-le ca Dumnezeu doreste sa innoiasca oamenii in infinitul sau har fara plata si sa ii faca creaturi noi in Isus Hristos. Pot sa reiasa consecinte rele din proclamarea libera a acestei vesti? Cu cat oamenii sunt mai rai, cu atat ne-am dori sa ii vedem imbratisand acest adevar al lui Dumnezeu, deoarece ei au cea mai mare nevoie de el!
Va spun tuturor, oricine ati fi, orice trecut ati fi avut – Dumnezeu va poate innoi conform puterii harului sau, astfel incat voi, care in fata lui sunteti ca si morti, oase uscate, sa fiti adusi la viata prin Duhul sau! Acea innoire va fi vazuta in ganduri sfinte, vorbire curate si fapte drepte spre slava lui Dumnezeu. In marea sa dragoste El a pregatit toate acestea petntru a lucra in cei care cred. De ce s-ar enerva cineva la o asemenea afirmatie? Ce poate iesi rau din ea? Sfidez pe cel mai viclean adversar in ceea ce priveste darul lui Dumnezeu pentru oameni: inimi noi si duhuri drepte, asa cum isi doreste!
II. In al doilea rand, sa nu uitam ca PRINCIPIUL DRAGOSTEI ARE MARE PUTERE ASUPRA OAMENILOR. La inceputul istoriei, natiunile visau ca crima poate fi distrusa de severitate si se bazau pe pedepse infricosatoare – insa experienta corecteaza eroarea. Stramosii nostri aveau o teama falsa, care interfereaza cu increderea ce ar trebui sa existe intre om si om. Pentru a o aboli, au contrafacut o ofensa capitala. Vai pentru crimele comise de lege! Totusi utilizarea constanta a spanzuratorii nu a fost suficienta pentru a nimici crima. Atacurile, agresivitatile s-au inmultit datorita pedepsei ce trebuia sa le nimiceasca.
Unele agresivitati aproape ca au cedat cand s-a dat pedeapsa impotriva lor. Este un fapt notabil ca oamenii, daca li se interzice ceva, chiar lucrul acela vor sa il faca, chiar daca pana atunci nici nu s-au gandit la aceasta! Legea impune supunere, insa nu o promoveaza – adesea creeaza nesupunere – si o pedeapsa prea aspra se stie ca provoaca agresivitate. Legea cedeaza, insa dragostea castiga!Dragostea in orice caz face pacatul rusinos. Daca unul fura pe un altul, ar fi destul de rau. Dar sa presupunem ca un om a furat de la prietenul sau care de multe ori l-a ajutat cand el era in nevoie? Oricine ar spune ca aceasta crima a fost cea mai dezonoranta, rusinoasa. Dragostea marcheaza/inseamna pacatul pe frunte cu un fier inrosit. Daca un om ar omori un dusman, rusinea ar fi enorma, insa daca si-ar injunghia tatal, caruia ii datoreaza viata, sau mama, de la sanul careia a supt, toti ar striga impotriva acestui monstru! In lumina dragostei, pacatul este vazut din cale afara de pacatos.
Si aceasta nu este tot. Dragostea are o mare putere de constrangere impotriva celei mai mari virtuti. Fapte la care omul nu putea fi obligat pe baza legii, omenirea le-a facut din dragoste. Un marinar s-ar supune unui act al Parlamentului? Nu, s-ar revolta indignat, fiind fortat sa isi riste viata! Insa si-ar risca-o pentru a-si salva camarazii. Aduceti-va aminte de pasajul spus de Apostol: “Pentru un om neprihanit cu greu ar muri cineva, insa pentru binefacatorul sau poate ca s-ar gasi cineva sa moara” bunatatea castiga inima si cineva este gata sa moara pentru cel bun si generous! Uitati-va cum oamenii si-au dat vietile pentru lideri puternici. Vorba unui soldat francez ranit. Cand chirurgul ii cauta glontele taind adanc, pacientul a strigat “putin mai adand si atingi numele Imparatului”, insemnand ca numele Imparatului era scris in inima lui.
In cateva instante notabile, oamenii s-au dat pe ei insisi in ghiarele mortii pentru a salva un lider pe care l-au iubit. Datoria tine scutul, insa dragostea ia forma in calea glontelui! Cine si-ar da viata pe baza legii? Dragoste este singura care nu tine la viata. Dragostea pentru Isus creeaza un eroism despre care legea nu stie nimic. In toata istoria bisericii lui Hristos, cand i-a fost fidela Domnului ei, aceasta a fost o dovada. Bunatatea, de asemenea, lucrand prin legea dragostei, a schimbat pe cei mai nevrednici si prin aceasta a dovedit ca nu este un factor al raului. De multe ori am auzit povestea soldatului care a fost degradat pana la cel mai de jos rang, batut si inchis – si totusi cu toate acestea s-a impatat si s-a comportat urat. Ofiterul commandant a zis intr-o zi “am incercat aproape totul cu acest om si nu pot sa fac nimic. Voi mai incerca ceva.” Cand a fost adus, ofiterul I s-a adresat si i-a zis “pari a fi incorigibil – am incercat totul cu tine – se pare ca nu este nici o speranta de schimbare in comportamentul tau. Sunt determinat sa vad daca inca un plan va avea efect. Desi meriti bataie si inchisoare pe termen lung, te voi ierta” omul a fost deosebit de miscat de iertarea neasteptata si nemeritata – si a devenit un soldat bun. Povestea poarta un gram de adevar – toti vedeam ca s-ar fi terminat asa! Anecdota este o dovada asa de buna ca va voi spune alta.
Un betivan s-a trezit intr-o dimineata din somnul sau de om beat cu hainele pe el asa cum s-a culcat cu o seara mai inainte. Si-a vazut singurul copil, o fiica, Millie, aducandu-I micul dejun. Venindu-si in fire, i-a zis “Millie, de ce stai cu mine?” ea a raspuns “pentru ca esti tatal meu si te iubesc” El s-a uitat la el insusi si a vazut ce creatura pilita de bautura, zdrenturoasa si buna de nimic era si i-a zis “Millie, chiar ma iubesti”? copila a plans “da, tata, te iubesc, si nu te voi parasi niciodata, pentru ca mama, cand a murit, a spus “Millie, stai langa tatal tau si roaga-te necurmat pentru el si intr-o zi se va lasa de bautura si va fi un tata bun” asa ca eu nu te voi parasi niciodata.” Nu e minunat sa adaug, asa cum spune si povestea, ca tatal lui Millie s-a lasat de batutura si a devenit un crestin? Ar fi fost si mai de remarcat daca nu ar fi facut-o! Millie a pus in aplicare harul fara plata, nu-I asa? Conform moralistilor nostrii, ea ar fi trebuit sa spuna “tata, esti o epava ingrozitoare! Am stat destul cu tine! Acum trebuie sa te las, altfel i-as incuraja si pe alti tati sa devina betivani.” La o asemena atitudine ma tem ca tatal lui Millie ar fi continuat sa bea pana ar fi ajuns in iad. Insa puterea dragostei l-a facut un om mai bun. Nu dovedeste aceasta ca dragostea nemeritata are o influenta imensa spre bine?
Ascultati o alta poveste – in timpurile stravechi ale persecutiei, la Londra traia un om care se temea de Dumnezeu si mergea la intalnirile secrete ale sfintilor. Langa el locuia un cizmar sarac care era de multe ori ajutat de negustor. Insa saracul era un incapatanat si, fara pic de recunostinta, sperand la recompense, a dat o informatie impotriva prietenului sau binevoitor referitor la religia sa. Negustorul ar fi murit ars pe rug datorita acestei acuzatii daca nu ar fi gasit o cale de scapare. Intorcandu-se acasa, omul ranit nu si-a schimbat comportamentul plin de generozitate fata de cizmarul perfid, dimpotriva, a fost mai ca niciodata! Cizmarul era totusi intr-o dispozitie proasta si incerca sa il evite pe omul bun cu toata puterea lui, fugind la apropierea acestuia. Intr-o zi a fost obligat sa il intalneasca fata in fata si crestinul l-a intrebat cu blandete “de ce ma ocolesti? Eu nu sunt dusmanul tau. Stiu tot ce ai facut ca sa ma ranesti, dar n-am avut nici un gand rau impotriva ta. Te-am ajutat si vreau sa te ajut cat traiesc, dar hai sa fim prieteni.” Te miri ca au dat mana? Te-ai mira daca cu mult timp in urma saracul ar fi fost gasit la intalnirea reformatorilor? Toate asemenea anecdote se bazeaza pe faptul ca harul are o putere ciudata de convingere care duce oamenii la bunatate – incingandu-i cu cingatori ale dragostei si legaturi omenesti! Dumnezeu stie ca oamenii, cat sunt de rai, cheia inimilor lor se spanzura pe cuiul dragostei. El stie ca bunatatea sa atotputernica, desi de multe ori zadarnicita, la urma va triumfa! Cred ca am dovedit punctul meu de vedere. Trebuie sa mergem mai departe.
III. Nu exista nici o teama in aceea ca doctrinele harului vor duce la pacat deoarece OPERATIILE LOR SUNT CONECTATE DE O REVELATIE SPECIALA A RAULUI PACATULUI. Pacatul este facut sa fie deosebit de amar ianinte de a fi iertat sau cand este iertat. Cand Dumnezeu are de-aface cu un om avand in vedere spalarea de pacatele sale si sa-l faca copilul Sau, de obicei il face sa vada caile sale rele in toata hainatatea lor. Il face sa priveasca pacatul fix, pana cand striga ca si David “pacatul meu sta necurmat inaintea mea!” in cazul meu, cand am fost sub condamnarea pacatului, nici un obiect imbucurator nu mi-a atras privirea – sufletul meu a vazut doar intuneric si ispita oribila. Parea ca mi s-au vopsit oribil irisii ochilor! Vina, ca un sambelan necrutator, a tras perdelele patului meu ca eu sa nu ma pot odihni, ci anticipam mania ce va veni. Simteam ca l-am ofensat pe Dumnezeu si ca acesta era cel mai groaznic lucru pe care l-ar putea face o fiinta umana. Relatia mea cu Creatorul era stricata, relatia mea cu universul era stricata – m-am blestemat pentru totdeauna – si m-am mirat ca nu am simtit imediat viermele care nu moare cum roade. Chiar acum vederea pacatului ma emotioneaza ingrozitor. Orice om sau femeie care a trecut prin aceasta stare sau prin orice asemanator acesteia, va simti o adanca oroare fata de pacat. Unui copil care s-a ars ii este teama de foc. “Nu”, zice pacatosul ispititorului “tu m-ai inselat o data si eu m-am desteptat in consecinta, dar nu-mi voi face iarasi iluzii. Eu am fost eliberat, ca un incendiu de ardere si nu ma pot intoarce la foc.” Prin har suntem facuti constienti de pacat. Uram atat pacatul, cat si placerile sale imaginare. L-am extermina cu cea mai mare placere din natura noastra. Este un lucru acuzator, asa cum Amalec a fost pentru Israel. Daca tu, prietene, nu detesti fiecare lucru pacatos, ma tem ca inca esti in amaraciune, deoarece unul din roadele Duhului este iubirea sfinteniei si scarba fata de orice cale rea/falsa. O experienta adanca interioara ii interzice copilului lui Dumnezeu sa pacatuiasca – el a stiut in el insusi judecata si condamnarea, de aceea pentru el este un lucru scarbos. Intre samanta aleasa si copiii diavolului exista o dusmanie temuta si nesfarsita – de aceea teama ca se va abuza de har este pazita din abundenta.
IV. Amintiti-va, de asemena, ca omul iertat nu doar ca este impotriva pacatului prin pocainta, dar ORICE OM CARE GUSTA DIN HARUL SALVATOR AL LUI DUMNEZEU DEVINE O CREATURA NOUA IN ISUS HRISTOS. Acum, daca doctrinele harului pot fi periculoase in mainile unui om de rand, totusi, ele nu sunt la fel in mainile unuia care impulsionat de Duhul lui Dumnezeu si facut o faptura noua dupa asemanarea lui Dumnezeu. Duhul Sfant vine peste cel ales si il transforma – ii este indepartata ignoranta, emotiile ii sunt schimbate, felul sau de intelegere este luminat, vointa lui este supusa, dorintele ii sunt redefinite, viata lui este schimbata – de fapt este un nou-nascut / nascut din nou, caruia toate lucrurile i s-au facut noi. Aceasta schimbare/transformare in scriptura este comparata cu invierea din morti la o creatie noua si o nastere din nou. Acest proces se intampla in orice om care devine sau se face partas harului lui Dumnezeu. “trebuie sa va nasteti din nou” i-a spus Isus lui Nicodim, iar oamenii sfinti sunt nascuti din nou! Cineva a zis “daca as crede ca as fi salvat pentru eternitate, as trai in pacat.” Poate ca ai trai – dar daca ai fi innoit in inima ta, n-ai face-o! “dar”, va zice cineva, ”daca as crede ca Dumnezeu m-a iubit mai inainte de intemeierea lumii si datorita acestui fapt as fi salvat, m-as invarti doar in pacat”. Poate ca tu si diavolul ati face acest lucru, insa copiii nou-nascuti ai lui Dumnezeu nu au aceasta natura! Pentru ei, harul din abundenta al Tatalui este o legatura a dreptatii pe care niciodata nu se gandesc sa o rupa – ei simt convingerile/legaturile dulci ale multumirii sfinte si doresc sa se sfinteasca in teama de Domnul. Toate fiintele traiesc conform naturii lor si omul innoit practica instinctele sfinte ale mintii sale innoite! Tanjind dupa sfintenie, luptand impotriva pacatului, lucrand pentru a fi sfant in toate lucrurile, omul innoit isi pune toata puterea in slujba a ceea ce este curat si perfect. O inima noua e diferenta! Cu o noua natura, toate tendintele merg intr-o alta directive si binecuvantarile dragostei atotputernice nu mai implica nici un risc, ci sugereaza cele mai inalteaspiratii!
V. Una dintre cele mai mari asigurari pentru sfintirea celui iertat este in felul de CURATIRE PRIN ISPASIRE. Sangele lui Isus sfinteste si iarta. Acest pacatos cunoaste ca iertarea sa fara plata l-a costat viata pe cel mai bun prieten al sau si, pentru salvarea sa, fiul lui Dumnezeu insusi a suferit in agonie pana ce sudoarea s-a facut ca stropii mari de sange si a murit parasit de Dumnezeul sau. Acest fapt duce la o pocainta sfanta de pacat cand pacatosul priveste la Domnul pe care l-a pironit pe cruce. Dragostea fata de Isus arde in pieptul pacatosului iertat, deoarece Domnul este izbavitorul lui, fapt pentru care simte o indignare arzanda impotriva raului criminal al pacatului. Pentru el orice fel de rau/pacat este detestabil/odios de vreme ce este stropit cu sangele salvatorului. Cand pacatosul care se pocaieste aude strigatul “Eloi, Sabachthani!” el este inspaimantat la gandul ca unul atat de curat si bun a fost parasit de cer din pricina pacatului pe care l-a purtat in locul poporului sau. De la moartea lui Isus mintea trage concluzia ca pacatul este din cale-afara de pacatos in ochii lui Dumnezeu – deoarece daca justitia eterna nu a crutat chiar pe preaiubitul Isus cand pacatul era asupra lui, cu cat mai putin ca cruta ea oamenii vinovati? Trebuie sa fie ceva de nedescris plin de otrava care l-a facut chiar pe Isus cel sfant sa sufere atat de cumplit! Nimic nu poate fi imaginat sa aibe mai multa putere asupra mintilor ce au primit harul decat imaginea unui salvator crucificat, denuntand pacatul prin toate ranile sale – si prin fiecare picatura de sange. Cum? Sa traiesc in pacatul care l-a strapuns pe Isus? Sa gasesc placere in ceea ce l-a omorat? Sa ma distrez cu ceea ce a pus Gloria sa la pamant? Imposibil! Astfel vedeti ca darurile harului fara plata, cand sunt inmanate de o mana strapunsa, niciodata nu pot sugera permisivitatea proprie in pacat, ci chiar opusul acesteia.
VI. In al saselea rand, un om care se face partas harului divin si primeste noua natura este pe vecie dupa aceea UN PARTAS AL AJUTORULUI ZILNIC AL DUHULUI SFANT AL LUI DUMNEZEU. Dumnezeu Duhul Sfant binevoieste sa locuiasca in strafundul fiecarui om pe care Dumnezeu l-a salvat prin harul sau. Nu este acesta un ajutor minunat de sfintire? Prin ce alt process pot oamenii sa fie pastrati mai bine de pacat decat avand pe Duhul Sfant insusi care sa locuiasca impreuna in inima lor? Duhul dintotdeauna binecuvantat ii indruma pe credinciosi sa se roage mai mult – si ce putere de sfintire se gaseste in copilul salvat care vorbeste cu tatal sau ceresc! Omul ispitit se retrage in camaruta sa, isi varsa durerea inaintea lui Dumnezeu, priveste spre ranile insangerate ale salvatorului sau si revine puternic, sa reziste ispitei. Cuvantul divin, de asemenea, cu promisiunile si perceptiile sale, este o sursa negresita de sfintire. Daca nu ne-am scalda zilnic in fantana sfanta a puterii vesnice, foarte curand am slabi si am sovai – insa partasia cu Dumnezeu ne innoieste fortele pentru a lupta impotriva pacatului. Cum este posibil ca doctrinele harului sa sugereze pacatul oamenilor ce in mod constant se apropie de Dumnezeu? Omul innoit este de asemenea, prin Duhul lui Dumnezeu, impulsionat in constiinta sa, astfel ca lucrurile care inainte nu ii pareau a fi pacatoase, le vede intr-o lumina mai clara si, in mod consecvent, sunt condamnate. Stiu ca anumite chestii sunt pacat pentru mine azi, care acum 10 ani nu mi se pareau a fi pacat – eu sunt incredintat ca judecata mea/modul meu de gandire a fost curatat din ce in ce mai mult de orbirea pacatului. Constiinta normala este impietrita, insa cea sfintita devine din ce in ce mai delicate pana ce, in cele din urma, devine atat de delicata ca o rana proaspata. El, care are cel mai mult har, este cel mai constient de nevoia sa de mai mult har. Sfintilor le este cel mai adesea teama sa faca un pas dupa celalalt de teama sa nu greseasca. N-ati simtit aceasta teama sfanta, aceasta grija sfanta? Astfel Duhul Sfant te previne sa nu schimbi libertatea ta crestineasca in imoralitate sau sa indraznesti sa iei harul lui Dumnezeu ca dovada a prostiei! Apoi, in plus, Duhul cel bun ne conduce intr-o comuniune mai inalta si mai sfanta cu Dumnezeu – si eu infrunt orice om pentru a trai pe munte cu Dumnezeu si apoi sa vin jos si sa nu traiesc ca oamenii lumii! Daca ai mers pe aripile gloriei si ai vazut pe Rege in toata frumusetea sa, pana cand lumina infatisarii sale a devenit raiul tau, nu poti fi multumit cu perspectiva sumbra si intunecimea corturilor slabiciunii! Sa minti, sa inseli, sa te prefaci asemenea oamenilor din lume, nu te va mai caracteriza. Esti dintr-o alta rasa si vorbirea ta este deasupra lor – “vorbirea te da de gol”. Daca faci astfel, intr-adevar, traiesti cu Dumnezeu, parfumul palatelor de fildes va fi deasupra ta si oamenii vor sti ca ai fost in alta companie decat a lor. Daca copilul lui Dumnezeu greseste, oricat de mult sau de putin, el pierde, intr-o masura, dulceata comuniunii sale si doar cand umbla atent cu Dumnezeu se bucura de partasia deplina, astfel incat aceasta ridicare sau coborare in comuniune devine un fel de disciplinare parental/parinteasca in casa Domnului. Nu avem nici o curte de justitie cu judecator, insa avem o casa cu un Tata, zambetul sau si nuiaua sa! Nu ducem lipsa de ordine si disciplina in familia dragostei, deoarece Tatal nostru se poarta cu noi ca si cu niste fii. De aceea, intr-o mie de feluri, tot pericolul presupunerii noastre despre harul lui Dumnezeu este efectiv indepartat.
VII. INTREAGA RIDICARE A OMULUI CARE ESTE FACUT PARTAS HARULUI LUI DUMNEZEU este de asemenea un mijloc de protectie impotriva pacatului. Indraznesc sa afirm ca, desi poate fi controversata, omul care crede doctrinele glorioase ale harului este de obicei superior cu mult fata de persoana care nu are nici o opinie referitoare la aceasta problema. La ce se gandesc cei mai multi oameni? Paine si unt, chiria la casa si haine. Insa oamenii care iau in conisderare doctrinele evengheliei cugeta la legamantul vesnic, predestinare, dragostea neschimbata, chemare, Dumnezeu in Isus Hristos, lucrarea Duhului, justificare, sfintire, adoptie si alte asemenea teme nobile! De ce? Este o inviorare doar sa arunci o privire asupra catalogului acestor adevaruri ale lui Dumnezeu! Altii sunt asemenea copiilor care se joaca cu o gramada mica de nisip pe malul marii. Insa credinciosul in harul fara plata umbla printre dealuri si munti! Temele de gandire zidesc munti in jurul lui, Alpii, Alpii! Statutul mental al omului se ridica impreuna cu imprejmuirile sale si devine un ganditor, capatand un caracter sublim. Acesta nu este putin lucru pentru ceva atat de vrednic a se injosi ca intelectul uman! Atata timp cat eliberarea de viciile umane si poftele degradante este promovata in acest fel, afirm ca nu este putin lucru! Lipsa de gandire este mama prolifica a pacatului! Este un semn de speranta cand mintile incep sa colinde printre adevarurile semete ale lui Dumnezeu. Omul care a fost invatat sa se gandeasca la Dumnezeu, nu va fi asa repede gata sa pacatuiasca cum va fi cel a carui minte este ingropata sub carnea/firea sa. Omul acum a obtinut o viziune diferita a sinelui fata de aceea care l-a facut sa isi piarda timpul cu ideea ca nu exista nimic mai bun pentru el decat sa se bucure cat mai poate. El zice “eu sunt unul dintre copiii alesi ai lui Dumnezeu, hotarat/predestinate a-I fi copil, mostenitor impreuna cu Isus Hristos! Sunt pus de-o parte pentru a fi rege si preot in Dumnezeu, deci nu pot fi pacatos, nesfant, nici sa traiesc pentru a atinge scopurile commune ale vietii”. El ridica obiectivul convingerii sale – el nu poate trai pentru el insusi, deoarece nu este al lui – el este cumparat cu un pret. Acum el locuieste in prezenta lui Dumnezeu si viata pentru el este reala, importanta si sublima! Nu ii pasa sa adune aur cu grebla de gunoi a celui lacom, deoarece el este vesnic si trebuie sa caute castigurile vesnice. Simte ca este nascut pentru scopuri divine si cere “doamne, ce vrei sa fac?” simte ca Dumnezeu l-a iubit atat de mult, incat dragostea lui sa poata curge inspre altii. Atunci cand Dumnezeu alege un singur om, alegerea aceasta produce ceva asupra tuturor celorlalti – el alege un Iosif pentru ca o intreaga familie, natiune, nu, o intreaga lume sa fie tinuta in viata cand foametea a frant toiagul painii. Fiecare dintre noi suntem ca o lumina aprinsa care sa lumineze in intuneric si sa aprinda si alte lampi. Asupra omului salvat prin har se ingramadesc noi sperante. Sufletul sau vesnic se bucura de licaririle vesniciei. Asa cum Dumnezeu l-a iubit pentru o vreme, el crede ca aceeasi dragoste il va binecuvanta in vesnicie. El stie ca salvatorul sau traieste si ca in vremurile ce vor veni il va sustine, de aceea nu ii este teama de viitor. Chiar daca aici jos incepe sa cante cantarile ingerilor, deoarece sufletul sau cerceteaza de departe zorile gloriei ce se va arata! De aceea cu inima vesela si pasi usori el merge inainte inspre viitorul necunoscut, vesel ca inspre o petrecere de nunta! Este aici vreun pacatos, unul vinovat, care nu are nici un merit, nu cere mila orice-ar fi? Este cineva care doreste sa fie salvat de harul fara plata al lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos? Atunci da-mi voie sa-ti spun, pacatosule, nu este nici un cuvant in cartea lui Dumnezeu impotriva ta, nici o linie sau o singura silaba, ci totul este in favoarea ta! “aceasta este o declaratie de credinta, demna de a fi deplin acceptata, ca Isus Hristos a venit in lume ca sa salveze pe cei pacatosi”, chiar pe cel mai mare dintre ei! Isus a venit in lume sa te salveze pe tine! Doar crede in El si odihneste-te in El! Iti voi spune ce lovitura vei da in Hristos dintr-o data – este gandul dragostei sale nemaipomenite! Un fiu destrabalat a adus intristare tatalui sau. L-a furat si l-a facut de rusine si, in cele din urma, cu durere si-a pogorat perii albi in mormant. A fost un fiu oribil si nenorocit – nimeni altul nu a putut fi atat de pacatos! In orice caz, acest fiu a luat parte la inmormantarea tatalui sau si a ramas sa asculte citirea testamentului. Probabil ca acesta a fost motivul principal pentru care era acolo. In mintea lui credea ca tatal sau desigur i-a taiat dreptul – si dorea sa faca viata grea celorlalti membrii ai familiei. Spre surprinderea lui, pe cand se citea testamentul, era ceva de genul – “cat despre fiul meu Richard, desi intr-un mod ingrozitor mi-a risipit averea; si desi adesea mi-a intristat inima, vreau sa stie ca inca il consider fiul meu iubit, fapt pentru care, ca semn al dragostei mele nepieritoare, ii las aceeasi parte de avere ca tuturor fratilor lui.” A parasit camera. Nu putea suporta. Iubirea surprinzatoare a tatalui sau l-a coplesit! A venit la executorul judecatoresc urmatoarea dimineata si a zis: “sigur n-ati citit corect” “ba da, am citit corect. Uite, aici scrie” “atunci” a zis el “sunt gata sa ma blestem ca l-am intristat pe dragul meu tata batran. O, de-as putea sa-l aduc inapoi!” Dragostea s-a nascut in acea inima printr-o mnifestare neasteptata a dragostei. Cazul tau nu este oare similar? Domnul nostru Isus Hristos a murit, dar El a lasat scris in testamentul sau ca cei mai mari dintre pacatosi sunt scopul alegerii sale pline de mila! Murind, El s-a rugat “Tata, iarta-i”.
Inviat, El mijloceste pentru pacatosi. El se gandeste intotdeauna la pacatosi – obiectivul sau maret este salvarea lor. Sangele Lui este pentru ei. Dreptatea Lui este petnru ei. Raiul sau este petnru ei! Veniti, voi, cei vinovati si primiti mostenirea! Intindeti mana credintei si luati-va partea! Incredeti-va in Isus cu sufletul vostru si El va va salva! Dumnezeu sa va binecuvanteze. Amin.