7 puncte ale doctrinei harului - C. H. SPURGEON 1883

“Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum.”
Romani 6:14, 15.


I. In primul rand, veti vedea ca evanghelia harului lui Dumnezeu promoveaza sfintenia adevarata in oameni prin aducerea aminte ca SALVAREA PE CARE O ADUCE ADUCE SALVAREA DE SUB PUTEREA PACATULUI. Cand predincam salvarea, unii presupun ca intelegem prin aceasta eliberarea de iad si intrarea in cer, in rai. Ea include toate acestea si rezulta in faptul acesta, insa nu aceasta este ceea ce vrem noi sa spunem. Ce vrem sa spunem prin salvare este aceasta – eliberarea din iubirea pacatului, salvarea din obiceiul de a pacatui, eliberarea de dorinta de a pacatui. Acum ascultati. Daca este asa, ca darul eliberarii de pacat este darul harului divin, in ce fel acel dar sau daruirea sa fara plata, produce pacat? Nu vad nici un asemenea pericol. Dimpotriva, spun celui ce proclama o promisiune binevoitoare de victorie asupra pacatului “Cu toata viteza – mergi incoace si incolo prin lume si spune ca Dumnezeu doreste, prin harul sau, sa salveze oamenii de la iubirea de pacat si sa ii faca creaturi noi”.
Sa presupunem ca salvarea pe care o predicam este aceasta – “voi, cei care nu ati trait in sfintenie si ati fost rai in viata puteti sa va bucurati de pacatul vostru si totusi sa scapati de pedeapsa”? aceasta ar fi daunator, intr-adevar! Insa daca ar fi urmatoarea “voi, care sunteti cei mai pacatosi, totusi, prin credinta in Domnul Isus puteti fi schimbati astfel incat sa traiti in Dumnezeu in locul slujirii lui satan si a pacatului”? – ce rau poate iesi celei mai pudice morale? De ce, intreb, sa imprastii o asemenea evanghelie! Sa o auda toata lumea, chiar daca sunt conducatori in casa Domnului ori sufera in legaturile pacatului! Spuneti-le ca Dumnezeu doreste sa innoiasca oamenii in infinitul sau har fara plata si sa ii faca creaturi noi in Isus Hristos. Pot sa reiasa consecinte rele din proclamarea libera a acestei vesti? Cu cat oamenii sunt mai rai, cu atat ne-am dori sa ii vedem imbratisand acest adevar al lui Dumnezeu, deoarece ei au cea mai mare nevoie de el!
Va spun tuturor, oricine ati fi, orice trecut ati fi avut – Dumnezeu va poate innoi conform puterii harului sau, astfel incat voi, care in fata lui sunteti ca si morti, oase uscate, sa fiti adusi la viata prin Duhul sau! Acea innoire va fi vazuta in ganduri sfinte, vorbire curate si fapte drepte spre slava lui Dumnezeu. In marea sa dragoste El a pregatit toate acestea petntru a lucra in cei care cred. De ce s-ar enerva cineva la o asemenea afirmatie? Ce poate iesi rau din ea? Sfidez pe cel mai viclean adversar in ceea ce priveste darul lui Dumnezeu pentru oameni: inimi noi si duhuri drepte, asa cum isi doreste!
II. In al doilea rand, sa nu uitam ca PRINCIPIUL DRAGOSTEI ARE MARE PUTERE ASUPRA OAMENILOR. La inceputul istoriei, natiunile visau ca crima poate fi distrusa de severitate si se bazau pe pedepse infricosatoare – insa experienta corecteaza eroarea. Stramosii nostri aveau o teama falsa, care interfereaza cu increderea ce ar trebui sa existe intre om si om. Pentru a o aboli, au contrafacut o ofensa capitala. Vai pentru crimele comise de lege! Totusi utilizarea constanta a spanzuratorii nu a fost suficienta pentru a nimici crima. Atacurile, agresivitatile s-au inmultit datorita pedepsei ce trebuia sa le nimiceasca.
Unele agresivitati aproape ca au cedat cand s-a dat pedeapsa impotriva lor. Este un fapt notabil ca oamenii, daca li se interzice ceva, chiar lucrul acela vor sa il faca, chiar daca pana atunci nici nu s-au gandit la aceasta! Legea impune supunere, insa nu o promoveaza – adesea creeaza nesupunere – si o pedeapsa prea aspra se stie ca provoaca agresivitate. Legea cedeaza, insa dragostea castiga!Dragostea in orice caz face pacatul rusinos. Daca unul fura pe un altul, ar fi destul de rau. Dar sa presupunem ca un om a furat de la prietenul sau care de multe ori l-a ajutat cand el era in nevoie? Oricine ar spune ca aceasta crima a fost cea mai dezonoranta, rusinoasa. Dragostea marcheaza/inseamna pacatul pe frunte cu un fier inrosit. Daca un om ar omori un dusman, rusinea ar fi enorma, insa daca si-ar injunghia tatal, caruia ii datoreaza viata, sau mama, de la sanul careia a supt, toti ar striga impotriva acestui monstru! In lumina dragostei, pacatul este vazut din cale afara de pacatos.
Si aceasta nu este tot. Dragostea are o mare putere de constrangere impotriva celei mai mari virtuti. Fapte la care omul nu putea fi obligat pe baza legii, omenirea le-a facut din dragoste. Un marinar s-ar supune unui act al Parlamentului? Nu, s-ar revolta indignat, fiind fortat sa isi riste viata! Insa si-ar risca-o pentru a-si salva camarazii. Aduceti-va aminte de pasajul spus de Apostol: “Pentru un om neprihanit cu greu ar muri cineva, insa pentru binefacatorul sau poate ca s-ar gasi cineva sa moara” bunatatea castiga inima si cineva este gata sa moara pentru cel bun si generous! Uitati-va cum oamenii si-au dat vietile pentru lideri puternici. Vorba unui soldat francez ranit. Cand chirurgul ii cauta glontele taind adanc, pacientul a strigat “putin mai adand si atingi numele Imparatului”, insemnand ca numele Imparatului era scris in inima lui.
In cateva instante notabile, oamenii s-au dat pe ei insisi in ghiarele mortii pentru a salva un lider pe care l-au iubit. Datoria tine scutul, insa dragostea ia forma in calea glontelui! Cine si-ar da viata pe baza legii? Dragoste este singura care nu tine la viata. Dragostea pentru Isus creeaza un eroism despre care legea nu stie nimic. In toata istoria bisericii lui Hristos, cand i-a fost fidela Domnului ei, aceasta a fost o dovada. Bunatatea, de asemenea, lucrand prin legea dragostei, a schimbat pe cei mai nevrednici si prin aceasta a dovedit ca nu este un factor al raului. De multe ori am auzit povestea soldatului care a fost degradat pana la cel mai de jos rang, batut si inchis – si totusi cu toate acestea s-a impatat si s-a comportat urat. Ofiterul commandant a zis intr-o zi “am incercat aproape totul cu acest om si nu pot sa fac nimic. Voi mai incerca ceva.” Cand a fost adus, ofiterul I s-a adresat si i-a zis “pari a fi incorigibil – am incercat totul cu tine – se pare ca nu este nici o speranta de schimbare in comportamentul tau. Sunt determinat sa vad daca inca un plan va avea efect. Desi meriti bataie si inchisoare pe termen lung, te voi ierta” omul a fost deosebit de miscat de iertarea neasteptata si nemeritata – si a devenit un soldat bun. Povestea poarta un gram de adevar – toti vedeam ca s-ar fi terminat asa! Anecdota este o dovada asa de buna ca va voi spune alta.
Un betivan s-a trezit intr-o dimineata din somnul sau de om beat cu hainele pe el asa cum s-a culcat cu o seara mai inainte. Si-a vazut singurul copil, o fiica, Millie, aducandu-I micul dejun. Venindu-si in fire, i-a zis “Millie, de ce stai cu mine?” ea a raspuns “pentru ca esti tatal meu si te iubesc” El s-a uitat la el insusi si a vazut ce creatura pilita de bautura, zdrenturoasa si buna de nimic era si i-a zis “Millie, chiar ma iubesti”? copila a plans “da, tata, te iubesc, si nu te voi parasi niciodata, pentru ca mama, cand a murit, a spus “Millie, stai langa tatal tau si roaga-te necurmat pentru el si intr-o zi se va lasa de bautura si va fi un tata bun” asa ca eu nu te voi parasi niciodata.” Nu e minunat sa adaug, asa cum spune si povestea, ca tatal lui Millie s-a lasat de batutura si a devenit un crestin? Ar fi fost si mai de remarcat daca nu ar fi facut-o! Millie a pus in aplicare harul fara plata, nu-I asa? Conform moralistilor nostrii, ea ar fi trebuit sa spuna “tata, esti o epava ingrozitoare! Am stat destul cu tine! Acum trebuie sa te las, altfel i-as incuraja si pe alti tati sa devina betivani.” La o asemena atitudine ma tem ca tatal lui Millie ar fi continuat sa bea pana ar fi ajuns in iad. Insa puterea dragostei l-a facut un om mai bun. Nu dovedeste aceasta ca dragostea nemeritata are o influenta imensa spre bine?
Ascultati o alta poveste – in timpurile stravechi ale persecutiei, la Londra traia un om care se temea de Dumnezeu si mergea la intalnirile secrete ale sfintilor. Langa el locuia un cizmar sarac care era de multe ori ajutat de negustor. Insa saracul era un incapatanat si, fara pic de recunostinta, sperand la recompense, a dat o informatie impotriva prietenului sau binevoitor referitor la religia sa. Negustorul ar fi murit ars pe rug datorita acestei acuzatii daca nu ar fi gasit o cale de scapare. Intorcandu-se acasa, omul ranit nu si-a schimbat comportamentul plin de generozitate fata de cizmarul perfid, dimpotriva, a fost mai ca niciodata! Cizmarul era totusi intr-o dispozitie proasta si incerca sa il evite pe omul bun cu toata puterea lui, fugind la apropierea acestuia. Intr-o zi a fost obligat sa il intalneasca fata in fata si crestinul l-a intrebat cu blandete “de ce ma ocolesti? Eu nu sunt dusmanul tau. Stiu tot ce ai facut ca sa ma ranesti, dar n-am avut nici un gand rau impotriva ta. Te-am ajutat si vreau sa te ajut cat traiesc, dar hai sa fim prieteni.” Te miri ca au dat mana? Te-ai mira daca cu mult timp in urma saracul ar fi fost gasit la intalnirea reformatorilor? Toate asemenea anecdote se bazeaza pe faptul ca harul are o putere ciudata de convingere care duce oamenii la bunatate – incingandu-i cu cingatori ale dragostei si legaturi omenesti! Dumnezeu stie ca oamenii, cat sunt de rai, cheia inimilor lor se spanzura pe cuiul dragostei. El stie ca bunatatea sa atotputernica, desi de multe ori zadarnicita, la urma va triumfa! Cred ca am dovedit punctul meu de vedere. Trebuie sa mergem mai departe.
III. Nu exista nici o teama in aceea ca doctrinele harului vor duce la pacat deoarece OPERATIILE LOR SUNT CONECTATE DE O REVELATIE SPECIALA A RAULUI PACATULUI. Pacatul este facut sa fie deosebit de amar ianinte de a fi iertat sau cand este iertat. Cand Dumnezeu are de-aface cu un om avand in vedere spalarea de pacatele sale si sa-l faca copilul Sau, de obicei il face sa vada caile sale rele in toata hainatatea lor. Il face sa priveasca pacatul fix, pana cand striga ca si David “pacatul meu sta necurmat inaintea mea!” in cazul meu, cand am fost sub condamnarea pacatului, nici un obiect imbucurator nu mi-a atras privirea – sufletul meu a vazut doar intuneric si ispita oribila. Parea ca mi s-au vopsit oribil irisii ochilor! Vina, ca un sambelan necrutator, a tras perdelele patului meu ca eu sa nu ma pot odihni, ci anticipam mania ce va veni. Simteam ca l-am ofensat pe Dumnezeu si ca acesta era cel mai groaznic lucru pe care l-ar putea face o fiinta umana. Relatia mea cu Creatorul era stricata, relatia mea cu universul era stricata – m-am blestemat pentru totdeauna – si m-am mirat ca nu am simtit imediat viermele care nu moare cum roade. Chiar acum vederea pacatului ma emotioneaza ingrozitor. Orice om sau femeie care a trecut prin aceasta stare sau prin orice asemanator acesteia, va simti o adanca oroare fata de pacat. Unui copil care s-a ars ii este teama de foc. “Nu”, zice pacatosul ispititorului “tu m-ai inselat o data si eu m-am desteptat in consecinta, dar nu-mi voi face iarasi iluzii. Eu am fost eliberat, ca un incendiu de ardere si nu ma pot intoarce la foc.” Prin har suntem facuti constienti de pacat. Uram atat pacatul, cat si placerile sale imaginare. L-am extermina cu cea mai mare placere din natura noastra. Este un lucru acuzator, asa cum Amalec a fost pentru Israel. Daca tu, prietene, nu detesti fiecare lucru pacatos, ma tem ca inca esti in amaraciune, deoarece unul din roadele Duhului este iubirea sfinteniei si scarba fata de orice cale rea/falsa. O experienta adanca interioara ii interzice copilului lui Dumnezeu sa pacatuiasca – el a stiut in el insusi judecata si condamnarea, de aceea pentru el este un lucru scarbos. Intre samanta aleasa si copiii diavolului exista o dusmanie temuta si nesfarsita – de aceea teama ca se va abuza de har este pazita din abundenta.
IV. Amintiti-va, de asemena, ca omul iertat nu doar ca este impotriva pacatului prin pocainta, dar ORICE OM CARE GUSTA DIN HARUL SALVATOR AL LUI DUMNEZEU DEVINE O CREATURA NOUA IN ISUS HRISTOS. Acum, daca doctrinele harului pot fi periculoase in mainile unui om de rand, totusi, ele nu sunt la fel in mainile unuia care impulsionat de Duhul lui Dumnezeu si facut o faptura noua dupa asemanarea lui Dumnezeu. Duhul Sfant vine peste cel ales si il transforma – ii este indepartata ignoranta, emotiile ii sunt schimbate, felul sau de intelegere este luminat, vointa lui este supusa, dorintele ii sunt redefinite, viata lui este schimbata – de fapt este un nou-nascut / nascut din nou, caruia toate lucrurile i s-au facut noi. Aceasta schimbare/transformare in scriptura este comparata cu invierea din morti la o creatie noua si o nastere din nou. Acest proces se intampla in orice om care devine sau se face partas harului lui Dumnezeu. “trebuie sa va nasteti din nou” i-a spus Isus lui Nicodim, iar oamenii sfinti sunt nascuti din nou! Cineva a zis “daca as crede ca as fi salvat pentru eternitate, as trai in pacat.” Poate ca ai trai – dar daca ai fi innoit in inima ta, n-ai face-o! “dar”, va zice cineva, ”daca as crede ca Dumnezeu m-a iubit mai inainte de intemeierea lumii si datorita acestui fapt as fi salvat, m-as invarti doar in pacat”. Poate ca tu si diavolul ati face acest lucru, insa copiii nou-nascuti ai lui Dumnezeu nu au aceasta natura! Pentru ei, harul din abundenta al Tatalui este o legatura a dreptatii pe care niciodata nu se gandesc sa o rupa – ei simt convingerile/legaturile dulci ale multumirii sfinte si doresc sa se sfinteasca in teama de Domnul. Toate fiintele traiesc conform naturii lor si omul innoit practica instinctele sfinte ale mintii sale innoite! Tanjind dupa sfintenie, luptand impotriva pacatului, lucrand pentru a fi sfant in toate lucrurile, omul innoit isi pune toata puterea in slujba a ceea ce este curat si perfect. O inima noua e diferenta! Cu o noua natura, toate tendintele merg intr-o alta directive si binecuvantarile dragostei atotputernice nu mai implica nici un risc, ci sugereaza cele mai inalteaspiratii!
V. Una dintre cele mai mari asigurari pentru sfintirea celui iertat este in felul de CURATIRE PRIN ISPASIRE. Sangele lui Isus sfinteste si iarta. Acest pacatos cunoaste ca iertarea sa fara plata l-a costat viata pe cel mai bun prieten al sau si, pentru salvarea sa, fiul lui Dumnezeu insusi a suferit in agonie pana ce sudoarea s-a facut ca stropii mari de sange si a murit parasit de Dumnezeul sau. Acest fapt duce la o pocainta sfanta de pacat cand pacatosul priveste la Domnul pe care l-a pironit pe cruce. Dragostea fata de Isus arde in pieptul pacatosului iertat, deoarece Domnul este izbavitorul lui, fapt pentru care simte o indignare arzanda impotriva raului criminal al pacatului. Pentru el orice fel de rau/pacat este detestabil/odios de vreme ce este stropit cu sangele salvatorului. Cand pacatosul care se pocaieste aude strigatul “Eloi, Sabachthani!” el este inspaimantat la gandul ca unul atat de curat si bun a fost parasit de cer din pricina pacatului pe care l-a purtat in locul poporului sau. De la moartea lui Isus mintea trage concluzia ca pacatul este din cale-afara de pacatos in ochii lui Dumnezeu – deoarece daca justitia eterna nu a crutat chiar pe preaiubitul Isus cand pacatul era asupra lui, cu cat mai putin ca cruta ea oamenii vinovati? Trebuie sa fie ceva de nedescris plin de otrava care l-a facut chiar pe Isus cel sfant sa sufere atat de cumplit! Nimic nu poate fi imaginat sa aibe mai multa putere asupra mintilor ce au primit harul decat imaginea unui salvator crucificat, denuntand pacatul prin toate ranile sale – si prin fiecare picatura de sange. Cum? Sa traiesc in pacatul care l-a strapuns pe Isus? Sa gasesc placere in ceea ce l-a omorat? Sa ma distrez cu ceea ce a pus Gloria sa la pamant? Imposibil! Astfel vedeti ca darurile harului fara plata, cand sunt inmanate de o mana strapunsa, niciodata nu pot sugera permisivitatea proprie in pacat, ci chiar opusul acesteia.
VI. In al saselea rand, un om care se face partas harului divin si primeste noua natura este pe vecie dupa aceea UN PARTAS AL AJUTORULUI ZILNIC AL DUHULUI SFANT AL LUI DUMNEZEU. Dumnezeu Duhul Sfant binevoieste sa locuiasca in strafundul fiecarui om pe care Dumnezeu l-a salvat prin harul sau. Nu este acesta un ajutor minunat de sfintire? Prin ce alt process pot oamenii sa fie pastrati mai bine de pacat decat avand pe Duhul Sfant insusi care sa locuiasca impreuna in inima lor? Duhul dintotdeauna binecuvantat ii indruma pe credinciosi sa se roage mai mult – si ce putere de sfintire se gaseste in copilul salvat care vorbeste cu tatal sau ceresc! Omul ispitit se retrage in camaruta sa, isi varsa durerea inaintea lui Dumnezeu, priveste spre ranile insangerate ale salvatorului sau si revine puternic, sa reziste ispitei. Cuvantul divin, de asemenea, cu promisiunile si perceptiile sale, este o sursa negresita de sfintire. Daca nu ne-am scalda zilnic in fantana sfanta a puterii vesnice, foarte curand am slabi si am sovai – insa partasia cu Dumnezeu ne innoieste fortele pentru a lupta impotriva pacatului. Cum este posibil ca doctrinele harului sa sugereze pacatul oamenilor ce in mod constant se apropie de Dumnezeu? Omul innoit este de asemenea, prin Duhul lui Dumnezeu, impulsionat in constiinta sa, astfel ca lucrurile care inainte nu ii pareau a fi pacatoase, le vede intr-o lumina mai clara si, in mod consecvent, sunt condamnate. Stiu ca anumite chestii sunt pacat pentru mine azi, care acum 10 ani nu mi se pareau a fi pacat – eu sunt incredintat ca judecata mea/modul meu de gandire a fost curatat din ce in ce mai mult de orbirea pacatului. Constiinta normala este impietrita, insa cea sfintita devine din ce in ce mai delicate pana ce, in cele din urma, devine atat de delicata ca o rana proaspata. El, care are cel mai mult har, este cel mai constient de nevoia sa de mai mult har. Sfintilor le este cel mai adesea teama sa faca un pas dupa celalalt de teama sa nu greseasca. N-ati simtit aceasta teama sfanta, aceasta grija sfanta? Astfel Duhul Sfant te previne sa nu schimbi libertatea ta crestineasca in imoralitate sau sa indraznesti sa iei harul lui Dumnezeu ca dovada a prostiei! Apoi, in plus, Duhul cel bun ne conduce intr-o comuniune mai inalta si mai sfanta cu Dumnezeu – si eu infrunt orice om pentru a trai pe munte cu Dumnezeu si apoi sa vin jos si sa nu traiesc ca oamenii lumii! Daca ai mers pe aripile gloriei si ai vazut pe Rege in toata frumusetea sa, pana cand lumina infatisarii sale a devenit raiul tau, nu poti fi multumit cu perspectiva sumbra si intunecimea corturilor slabiciunii! Sa minti, sa inseli, sa te prefaci asemenea oamenilor din lume, nu te va mai caracteriza. Esti dintr-o alta rasa si vorbirea ta este deasupra lor – “vorbirea te da de gol”. Daca faci astfel, intr-adevar, traiesti cu Dumnezeu, parfumul palatelor de fildes va fi deasupra ta si oamenii vor sti ca ai fost in alta companie decat a lor. Daca copilul lui Dumnezeu greseste, oricat de mult sau de putin, el pierde, intr-o masura, dulceata comuniunii sale si doar cand umbla atent cu Dumnezeu se bucura de partasia deplina, astfel incat aceasta ridicare sau coborare in comuniune devine un fel de disciplinare parental/parinteasca in casa Domnului. Nu avem nici o curte de justitie cu judecator, insa avem o casa cu un Tata, zambetul sau si nuiaua sa! Nu ducem lipsa de ordine si disciplina in familia dragostei, deoarece Tatal nostru se poarta cu noi ca si cu niste fii. De aceea, intr-o mie de feluri, tot pericolul presupunerii noastre despre harul lui Dumnezeu este efectiv indepartat.
VII. INTREAGA RIDICARE A OMULUI CARE ESTE FACUT PARTAS HARULUI LUI DUMNEZEU este de asemenea un mijloc de protectie impotriva pacatului. Indraznesc sa afirm ca, desi poate fi controversata, omul care crede doctrinele glorioase ale harului este de obicei superior cu mult fata de persoana care nu are nici o opinie referitoare la aceasta problema. La ce se gandesc cei mai multi oameni? Paine si unt, chiria la casa si haine. Insa oamenii care iau in conisderare doctrinele evengheliei cugeta la legamantul vesnic, predestinare, dragostea neschimbata, chemare, Dumnezeu in Isus Hristos, lucrarea Duhului, justificare, sfintire, adoptie si alte asemenea teme nobile! De ce? Este o inviorare doar sa arunci o privire asupra catalogului acestor adevaruri ale lui Dumnezeu! Altii sunt asemenea copiilor care se joaca cu o gramada mica de nisip pe malul marii. Insa credinciosul in harul fara plata umbla printre dealuri si munti! Temele de gandire zidesc munti in jurul lui, Alpii, Alpii! Statutul mental al omului se ridica impreuna cu imprejmuirile sale si devine un ganditor, capatand un caracter sublim. Acesta nu este putin lucru pentru ceva atat de vrednic a se injosi ca intelectul uman! Atata timp cat eliberarea de viciile umane si poftele degradante este promovata in acest fel, afirm ca nu este putin lucru! Lipsa de gandire este mama prolifica a pacatului! Este un semn de speranta cand mintile incep sa colinde printre adevarurile semete ale lui Dumnezeu. Omul care a fost invatat sa se gandeasca la Dumnezeu, nu va fi asa repede gata sa pacatuiasca cum va fi cel a carui minte este ingropata sub carnea/firea sa. Omul acum a obtinut o viziune diferita a sinelui fata de aceea care l-a facut sa isi piarda timpul cu ideea ca nu exista nimic mai bun pentru el decat sa se bucure cat mai poate. El zice “eu sunt unul dintre copiii alesi ai lui Dumnezeu, hotarat/predestinate a-I fi copil, mostenitor impreuna cu Isus Hristos! Sunt pus de-o parte pentru a fi rege si preot in Dumnezeu, deci nu pot fi pacatos, nesfant, nici sa traiesc pentru a atinge scopurile commune ale vietii”. El ridica obiectivul convingerii sale – el nu poate trai pentru el insusi, deoarece nu este al lui – el este cumparat cu un pret. Acum el locuieste in prezenta lui Dumnezeu si viata pentru el este reala, importanta si sublima! Nu ii pasa sa adune aur cu grebla de gunoi a celui lacom, deoarece el este vesnic si trebuie sa caute castigurile vesnice. Simte ca este nascut pentru scopuri divine si cere “doamne, ce vrei sa fac?” simte ca Dumnezeu l-a iubit atat de mult, incat dragostea lui sa poata curge inspre altii. Atunci cand Dumnezeu alege un singur om, alegerea aceasta produce ceva asupra tuturor celorlalti – el alege un Iosif pentru ca o intreaga familie, natiune, nu, o intreaga lume sa fie tinuta in viata cand foametea a frant toiagul painii. Fiecare dintre noi suntem ca o lumina aprinsa care sa lumineze in intuneric si sa aprinda si alte lampi. Asupra omului salvat prin har se ingramadesc noi sperante. Sufletul sau vesnic se bucura de licaririle vesniciei. Asa cum Dumnezeu l-a iubit pentru o vreme, el crede ca aceeasi dragoste il va binecuvanta in vesnicie. El stie ca salvatorul sau traieste si ca in vremurile ce vor veni il va sustine, de aceea nu ii este teama de viitor. Chiar daca aici jos incepe sa cante cantarile ingerilor, deoarece sufletul sau cerceteaza de departe zorile gloriei ce se va arata! De aceea cu inima vesela si pasi usori el merge inainte inspre viitorul necunoscut, vesel ca inspre o petrecere de nunta! Este aici vreun pacatos, unul vinovat, care nu are nici un merit, nu cere mila orice-ar fi? Este cineva care doreste sa fie salvat de harul fara plata al lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos? Atunci da-mi voie sa-ti spun, pacatosule, nu este nici un cuvant in cartea lui Dumnezeu impotriva ta, nici o linie sau o singura silaba, ci totul este in favoarea ta! “aceasta este o declaratie de credinta, demna de a fi deplin acceptata, ca Isus Hristos a venit in lume ca sa salveze pe cei pacatosi”, chiar pe cel mai mare dintre ei! Isus a venit in lume sa te salveze pe tine! Doar crede in El si odihneste-te in El! Iti voi spune ce lovitura vei da in Hristos dintr-o data – este gandul dragostei sale nemaipomenite! Un fiu destrabalat a adus intristare tatalui sau. L-a furat si l-a facut de rusine si, in cele din urma, cu durere si-a pogorat perii albi in mormant. A fost un fiu oribil si nenorocit – nimeni altul nu a putut fi atat de pacatos! In orice caz, acest fiu a luat parte la inmormantarea tatalui sau si a ramas sa asculte citirea testamentului. Probabil ca acesta a fost motivul principal pentru care era acolo. In mintea lui credea ca tatal sau desigur i-a taiat dreptul – si dorea sa faca viata grea celorlalti membrii ai familiei. Spre surprinderea lui, pe cand se citea testamentul, era ceva de genul – “cat despre fiul meu Richard, desi intr-un mod ingrozitor mi-a risipit averea; si desi adesea mi-a intristat inima, vreau sa stie ca inca il consider fiul meu iubit, fapt pentru care, ca semn al dragostei mele nepieritoare, ii las aceeasi parte de avere ca tuturor fratilor lui.” A parasit camera. Nu putea suporta. Iubirea surprinzatoare a tatalui sau l-a coplesit! A venit la executorul judecatoresc urmatoarea dimineata si a zis: “sigur n-ati citit corect” “ba da, am citit corect. Uite, aici scrie” “atunci” a zis el “sunt gata sa ma blestem ca l-am intristat pe dragul meu tata batran. O, de-as putea sa-l aduc inapoi!” Dragostea s-a nascut in acea inima printr-o mnifestare neasteptata a dragostei. Cazul tau nu este oare similar? Domnul nostru Isus Hristos a murit, dar El a lasat scris in testamentul sau ca cei mai mari dintre pacatosi sunt scopul alegerii sale pline de mila! Murind, El s-a rugat “Tata, iarta-i”.
Inviat, El mijloceste pentru pacatosi. El se gandeste intotdeauna la pacatosi – obiectivul sau maret este salvarea lor. Sangele Lui este pentru ei. Dreptatea Lui este petnru ei. Raiul sau este petnru ei! Veniti, voi, cei vinovati si primiti mostenirea! Intindeti mana credintei si luati-va partea! Incredeti-va in Isus cu sufletul vostru si El va va salva! Dumnezeu sa va binecuvanteze. Amin.